0.2 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialŞaizeci şi nouă de morţi şi 66.000 de sinistraţi în Columbia

Şaizeci şi nouă de morţi şi 66.000 de sinistraţi în Columbia

Sezonul de ploi care afectează în prezent Columbia, aflat în legătură cu fenomenul climatic La Nina, s-a soldat cu 69 de morţi, potrivit unui bilanţ stabilit duminică de Crucea Roşie, citată de AFP, conform Mediafax.

De asemenea, în intemperii au fost rănite aproximativ 40 de persoane, alte 13 au fost date dispărute, iar aproximativ 66.140 sunt sinistrate, potrivit organizaţiei umanitare.
Ploile, care afectează ţara mai ales de la începutul lui aprilie, şi anume 24 de provincii şi capitala columbiană, provoacă inundaţii şi alunecări de teren.

„Precipitaţiile s-au intensificat mai ales în regiunile Caraibe (nordul ţării), Anzi (centru) şi în zona central-nordică a coastei de la Pacific”, potrivit Institutului columbian de Meteorologie.
În ultimele 12 luni, au murit 418 persoane din cauza polilor, care au afectat 2,8 milioane de persoane, potrivit bilanţului Direcţiei Naţionale de Gestionare a Riscurilor.

Poliţia a anunţat că, în urma intemperiilor, sunt complet blocate 16 drumuri naţionale.
Aceste ploi sunt puse pe seama La Nina, un fenomen meteorologic care se caracterizează printr-o scădere a temperaturilor medii la suprafaţa mării, în zona centrală şi de est a Pacificului ecuatorial.

Potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), acest fenomen climatic, care a reapărut în vara lui 2010, este unul dintre „cele mai puternice din acest secol” şi ar urma să mai dureze până în aprilie/mai, după care se va diminua în mod progresiv.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă