» Premiera din cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor Europene, "Regele Lear" – care se numeste acum doar "Lear" – de William Shakespeare, in adaptarea si regia lui Andrei Serban, cu doua distributii exclusiv feminine, fara doar si poate, ramane un experiment controversat al stagiunii. In anii ’80-’90, "Regele Lear" a mai fost pretext de experimente in Europa si in America si, iata, a ajuns si la noi provocarea de a da o alta fata teatrala scrierii, sa-i spunem originala, de a o adapta in numele asa-ziselor pretentii ale mileniului trei.
In urma cu trei decenii, un spectacol memorabil cu "Regele Lear" a revolutionat gandirea teatrala prin modernitatea si forta dramatica degajata de viziunea regizorala a lui Peter Brook, spectacol vizionat si la Bucuresti. Regizorul Andrei Serban, cu pretentii de originalitate, incearca sa dea o replica viziunii regizorului englez. Isi alege mai intai o distributie exclusiv feminina, argumentand: "Este o poveste despre relatiile umane luate ca ansamblu, si nu o piesa de gen sau de sex. Pe vremea lui Shakespeare, piesele erau jucate exclusiv de barbati, si atunci de ce n-am incerca si noi invers?". Acelasi lucru l-au incercat regizorii Robert Wilson – de curand a fost prezent in Capitala, in afara Festivalului Shakespeare, cu un impresionant spectacol "Femeia marii" de Ibsen –, George Tabort si Lee Breuer.
E drept, ultimul regizor a incercat sa fie original, distribuind femei in rolurile barbatilor si in cele feminine – barbati. Revenind la Andrei Serban, argumentul citat mai sus nu isi gaseste motivare in proiectul viziunii sale regizorale. Sexul e insistent subliniat in tot felul de scene ce obtin o tenta erotica. Dansul sustine ca "problema sexuala nu este importanta", dar o cultiva fara rost in spectacol pentru a da un aer de senzational reprezentatiei, in ton cu "trendul" actual.
Desigur, Andrei Serban este un regizor de valoare, dar se intampla ca si marii creatori sa aiba momente mai neinspirate in demersul lor creator. In diverse interviuri, Andrei Serban mai sustine ca "Regele Lear" "este o piesa despre temele majore ale existentei omului, ale fiintei, nu ale femeii sau ale barbatului" – perfecta constatare, numai ca spectacolul, in multe momente incarcate de efecte derizorii, trateaza simplist, ca intr-un film de categoria B, tocmai aceasta idee majora a scrierii lui Shakespeare, de dragul unei false contemporaneizari a intelesului ei.
Regizorul mai argumenteaza optiunea sa pentru o distributie feminina astfel: "Pentru mine, femeile au o sensibilitate mai deosebita decat a barbatilor". In spectacol, taman aceasta sensibilitate nu e exploatata. Prin "sensibilitate" regizorul nu credem ca intelege ca femeile "deghizate" in barbati trebuie sa atentioneze ca detin acum un sex masculin prin tot felul de gesturi sau sa-si ingroase glasul, unele, cand vorbesc. Spectacolul nu convinge ca Andrei Serban a avut o viziune coerenta asupra modernizarii citirii scenice a acestei piese celebre, ci doar ambitia de a soca. Dansul sustine ca "teatrul nu trebuie sa transmita un mesaj, el trebuie sa inteleaga misterul si paradoxul vietii. Trebuie sa fie o conventie…".
Numai ca acele conventii alese de regizorul care nu mai gaseste necesar mesajul unui spectacol – si, evident, nici al emotiei transmise spectatorului – sunt, adeseori, doar manevrari de efecte teatrale exagerate, gaunoase in continut, ce ignora suportul scrierii lui Shakespeare. (Am relatat in suplimentul "Timpul liber" cum decurge spectacolul pe aceasta linie). Sa incerci a-l prezenta pe Lear ca un dictator care isi imparte regatul fetelor poate fi o idee originala, numai ca Shakespeare nu o are drept scop, pentru ca dictatorii nu isi impart niciodata puterea precum cei din povestile cu "a fost o data…". Piesa vrea sa atentioneze asupra relatiilor interumane, in special a celor dintre parinti si copii, dintre generatii. Drama lui Lear are pandant si in drama lui Gloucester, ambii batrani parinti fiind autoritari si superficiali in comunicarea cu cei din jur, increzuti in gandirea lor discutabila ca manifestare.
Lipsa consecventei
Urmarind cele doua reprezentatii cu distributii diferite – cu exceptia doamnei Mariana Mihut, interpreta unica a regelui Lear – usor se poate constata incoerenta viziunii regizorale, pentru ca multe interpretari ale acelorasi personaje apar "citite" altfel, chiar la poli opusi. Regizorul Andrei Serban a facut o declaratie jignitoare la adresa actorilor (actritelor) nostri: "…Actorii romani, mai ales cei tineri, nu au nici o disciplina, nici rigoare, dar au, in plus, o totala lipsa de responsabilitate. Fie «nu e vina mea, e vina colegului», fie primesc o indicatie de regie sau o critica constructiva ca pe un afront personal si se simt mereu ofensati". Unii actori poate sunt chiar asa, dar in cazul de fata vina este a regiei!
In spectacolul "Lear", viziunea regizorala si indrumarea actorilor arata lipsa consecventei in sustinerea credibila prin argumente a lecturii teatrale asupra piesei lui Shakespeare, care afecteaza si jocul celor distribuiti. Andrei serban a marturisit: "Din copilarie nu m-a mai tentat teatrul de papusi. Marionetele mele sunt actorii". Majoritatea actritelor distribuite in "Lear" nu au putut fi supuse idealului de marionete, candva dorit si de Gordon Craig, si au jucat cum au crezut de cuviinta partiturile, fie "deghizate" in barbati, fie ca femei in rolurile celor trei fete. Cele care au acceptat rolul de marionete ale regiei nu au reusit sa comunice mai nimic, rolurile lor erau caricaturi.
Un impresionant recital ofera Mariana Mihut in rolul regelui Lear, care salveaza situatia de a juca un barbat, prin imensul sau talent. stie sa traiasca interior sensurile replicii, sa-i descifreze nuantele, interpreteaza un om, cu cele bune si cele rele ale sale. Incearca, la inceput, sa fie un sugubat rege (sau regina) autoritar, ca apoi sa dezvolte drama experientei cunoasterii de catre Lear a realitatii lumii din jur. Constatarea multor adevaruri il va impinge spre nebunie. In ambele variante de distributie, Mariana Mihut respecta atent linia interpretarii lui Lear pe care si-a asumat-o profund. Lear al sau este o personalitate cu forta, dar si un om obisnuit ce va fi infrant insa de prea multul sau orgoliu care i-a stirbit perceperea relatiilor interumane. Actrita, in jocul sau, ignora chiar cu abilitate relatiile directe ale regelui cu celelalte personaje, interpretarea sa fiind un recital admirabil in sine.
Un destin la fel de tragic precum cel al regelui Lear il dezvolta Shakespeare si la Gloucester, din aceleasi cauze ale increderii doar in gandirea sa lipsita de sprijinul comunicarii. Cu acest rol se lupta Valeria Seciu si Dana Dogaru. Un Gloucester naiv, supus (chiar umil) regelui, uneori decrepit, dar plin de bunavointa si dragoste fata de oameni realizeaza, intr-o excelenta compozitie de sine statatoare, Valeria Seciu. Actrita urmareste nuantat infaptuirea liniei propuse in tratarea personajului. Dana Dogaru este un altfel de Gloucester, incrancenat in slugarnicie, un temperament dur, poate chiar invidios pe autoritatea lui Lear. Interpretarea sa pare tributara altor indicatii regizorale decat cele date Valeriei Seciu. Cele doua mari talente joaca doua personaje apartinand unor viziuni regizorale diferite. Acelasi aspect se face simtit si in situatia Bufonului.
Cand e interpretat de Dorina Chiriac, bufonul e comic, cu unele accente dramatice. Pare doar un partener de amuzament al regelui si mai putin un intelept ajuns sa fie angajatul unui om cu putere, pe care isi permite sa-l avertizeze asupra greselilor sale. Dublul sens al asa-ziselor glume se pierde in interpretarea plina de verva a Dorinei Chiriac. Cand Bufonul este Virginia Mirea, glumele au un sens de ironie amara, au continut dramatic. Judecarea actiunilor din jurul regelui capata amploare. Virginia Mirea ofera un bufon trist si intelept, Dorina Chiriac – unul comic si doar uneori marcat de tragediile din jurul sau. Este remarcabil modul in care Ada Navrot traseaza evolutia lui Kent, ca prieten de suflet al lui Lear, ce vrea sa-l ajute, sa-l salveze de efectul greselilor faptuite. Virginia Mirea in Kent urmeaza aceeasi linie a rolului, numai ca e mai retrasa in intentiile de a scoate personajul din planul secund in care e plasat regizoral.
Actrita sustine din umbra insa o urmarire sensibila a situatiilor in care e implicat Lear. Coerenta in evolutia sa spectaculoasa este Andreea Bibiri in rolul fiului lui Gloucester, Edgar, intelectualul viziunii regizorale, in vreme ce Emilia Bebu are o interpretare mai terna. Un Edmund, frate vitreg cu Edgar, un bastard, va fi "un baiat de baiat", pofticios erotic si violent, in interpretarea Ioanei Pavelescu. si un Edmund mai incrancenat in frustrarile sale, nu doar un smecher, va fi cel interpretat de Rodica Lazar. Exagerate ca interpretare sunt "tigroaicele" Regan si Goneril. La mult prea multe racnete isterice apeleaza Maria Obretin pentru a o evidentia pe Goneril, in vreme ce Daniela Nane ii gaseste o interesanta nota de perversiune si smecherie in comportament. Irina Ungureanu vrea sa-i arate pretentiile de autoritate ale lui Regan, iar Mihaela Mihaescu – poftele erotice.
Cordelia e fata buna, jucata corect de Ilinca Manolache si cu mai multa sensibilitate de Nicoleta Hancu. In diverse aparitii se detaseaza Cristina Casian (Oswald, Regele Burgundiei, Nataraul, Capitanul), pentru ca actrita stie sa sugereze in esenta caracterizarile personajelor. In celelalte partituri, actritele se caznesc sa infaptuiasca diferite "travestiuri" carora, fireste, nu le inteleg rostul. Pacat ca sunt actrite, unele, apreciate.
"Lear" ramane un experiment asumat de regizorul Andrei Serban, ce poate incita curiozitatea publicului de a vedea femei jucand personaje masculine, dar il poate si deziluziona. Pana la urma, ultimul cuvant il vor avea spectatorii, abia in ianuarie, cand se vor relua reprezentatiile cu acest spectacol. Vor da sau nu navala sa urmareasca ambitiosul experiment?! Sau vor parasi unii (doi, cinci, zece) sala dupa prima parte a reprezentatiei, cum s-a intamplat la premiera?!
