Sedinta de joi, 5 octombrie, a cenaclului literar „Ion Iancu Lefter” din Vaslui a beneficiat si de prezenta poetei Adina Huiban, adolescenta autoare a patru volume de versuri, cea despre care maestrul Fanus Neagu scria, pe coperta volumului „Sagetatorul”: „Cea mai tanara si mai frumoasa poeta din Vaslui, frumoasa ca o creanga din livada lui Alecsandri, iese astazi in fata lumii ca sa ne uimeasca pe toti cu darul dumnezeiesc de a vorbi si scrie in graiul ingerilor, in leganatul frunzei. Iata un miracol nascut pe pamantul dulce al Moldovei”. Adina Huiban a citit din cele mai recente versuri ale sale, impresionand si de aceasta data prin metafora copioasa care o insoteste in scrierile sale: „E atat de tarziu incat totul merge pe jos”; „Mi-a furat uimirea”; „Sa musc de gat o cascada”; „Roua ninge de somn”. Reactiile cenaclistilor fata de versurile citite au fost firesti. „Ai ajuns deja la o adevarata maturitate literara”, a spus poetul Mihai Apostu, presedintele cenaclului. „Sunt versuri deosebite, persista antiteza, este o bogatie de metafore, talentul se vede de la o posta”, a subliniat si Vali Andriescu. A citit apoi negresteanca Rodica Dumitriu o selectie de poeme, din care cel mai frumos a fost „Caii liberi”, poeme primite cu admiratie de catre membrii cenaclului. Urmatoarea sedinta de cenaclu va avea loc joi, 19 octombrie. Pana atunci insa iubitorii de literatura din Vaslui se vor deplasa la Vetrisoaia, acasa la scriitorul Ioan Machnea, presedintele onorific al cenaclului „Ion Iancu Lefter”, la invitatia acestuia, la o serata literara.