7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialRusia şi Brazilia, apărătorii lui Assange

Rusia şi Brazilia, apărătorii lui Assange

În pofida declaraţiilor pompoase, atacurile informatice ale piraţilor pro-WikiLeaks relevă mai mult o agitaţie politică decât un real război pe net. Dezvăluirile continuă.

Printre ultimele telegrame diplomatice americane publicate de WikiLeaks se află unele care dezvăluie că liderii Sinn Fein, aripa politică a IRA-Armata Irlandeză de Eliberare – erau la curent cu planurile hold-up-ului de la Northern Bank. Gerry Adams şi Martin McGuinness erau consideraţi ca făcând parte din comandamentul militar al IRA şi la curent cu planul de jaf al băncii, soldat cu furtul a 26,5 milioane de lire sterline.

Ex-premierul irlandez Bertie Ahern, care a avut lungi negocieri cu Sinn Fein şi cu liderul acesteia, Gerry Adams, pentru salvarea procesului de pace în Irlanda de Nord, considera că Adams şi McGuinness erau la curent cu operaţiunile IRA şi deci şi cu planul jefuirii Northern Bank din Belfast, în 2004.

Alte telegrame arată că Rusia reperase asasinii prezumtivi ai ex-agentului KGB Alexandre Litvinenko înainte ca el să fie otrăvit la Londra în 2006, dar britanicii i-au descurajat să acţioneze.

Diplomaţii din Singapore estimează că liderii mai multor state vecine (Malayesia, Thailanda, India şi Japonia) sunt corupţi, incompetenţi sau stupizi.

Sunt note diplomatice în care serviciile secrete australiene erau îngrijorate de o lovitură militară a Israelului asupra infrastructurilor nucleare iraniene, evocând riscul unui război nuclear.

Potrivit autorităţilor spaniole şi americane, Catalonia era cel mai mare centru de activitate al islamiştilor radicali în zona Mediteranei.

Riscul unui „joc de-a şoarecele şi pisica”

În cadrul unei conferinţe de presă, premierul rus, Vladimir Putin, a pus la îndoială motivaţia arestării fondatorului site-ului WikiLeaks, Julian Assange, în Marea Britanie, întrebând retoric: „Asta este democraţie?”. Un fel de a zice „râde ciob de oală spartă”, pentru că, în fapt, Putin răspundea singur unei întrebări puse omologului său francez, Francois Fillon, despre declinul democraţiei ruse şi descrierea unei Rusii corupte în documentele americane divulgate de WikiLeaks. Sau dacă în Rusia democraţia este criticabilă, cum este ea în Occident?

Preşedintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva a protestat contra arestării lui Assange şi şi-a manifestat solidaritatea cu site-ul care a difuzat mii de documente secrete ale diplomaţiei americane.
La ONU, Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, s-a declarat îngrijorat de presiunile exercitate asupra companiilor care oferă servicii site-ului WikiLeaks. La rândul lor, experţi ai internetului, reuniţi în Columbia, au avertizat lumea politică, tentată de un „joc de-a şoarecele şi pisica” cu WikiLeaks, amintind că este posibilă închiderea pe termen nedefinit a site-ului, dar nu şi dezactivarea totală a conţinutului său.

 

Cele mai citite

Vin întăriri pentru Șumudică! Transferul lui Denis Ciobotariu aproape de a fi realizat

Rapid caută soluții pentru a întări echipa în vederea calificării în play-off-ul Superligii, iar Denis Ciobotariu este una dintre țintele principale ale lui Marius...

Asistență medicală de urgență de Crăciun: Nouă spitale și Ambulanța București-Ilfov, în prima linie

În perioada 25-27 decembrie, nouă spitale de adulți și copii, alături de Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, vor asigura asistența medicală de urgență Potrivit unui comunicat...

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă