16.9 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialRusia refuza incetarea focului in Caucaz

Rusia refuza incetarea focului in Caucaz

» Presedintele Georgiei, Mihail Saakasvili, a semnat ieri un document continand propuneri de pace. Rusia a respins insa incetarea focului, acuzand Georgia ca utilizeaza in continuare forta.

Mihail Saakasvili a semnat ieri, impreuna cu ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner (a carui tara exercita presedintia UE), si cu seful diplomatiei finlandeze si presedintele in exercitiu al OSCE, Alexander Stubb, un document continand propunerile de pace sustinute de UE. Kremlinul a respins insa propunerile de incetare a focului.
Presedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a anuntat ca operatiunile militare rusesti in Osetia de Sud sunt "in mare parte incheiate", capitala regiunii separatiste fiind "sub controlul fortelor rusesti de mentinere a pacii intarite". Rusia nu a comentat relatarile autoritatilor georgiene si ale martorilor privind bombardarea, din noaptea de duminica spre luni, a orasului Gori (cel mai mare oras situat in apropierea Osetiei de Sud si locul natal al lui Stalin), a suburbiilor si aeroportului international din capitala georgiana Tbilisi si a portului georgian Poti. In schimb, oficialii rusi au lansat un nou val de acuzatii impotriva Georgiei si a Statelor Unite. Premierul rus, Vladimir Putin, a declarat ca, punand la dispozitia Georgiei avioane militare de transport pentru repatrierea trupelor georgiene din Irak, SUA urmaresc sa "puna piedici" in calea operatiunilor rusesti din Osetia de Sud.

Adjunctul sefului Statului Major rus, Anatoli Nogovitin, a declarat ca s-a constatat ca "straini", intre care "negri", lupta alaturi de fortele georgiene in Osetia de Sud, iar serviciile de securitate rusesti (FSB) au anuntat ca au capturat zece agenti georgieni care pregateau "acte teroriste" pe teritoriul rus. Incurajati de interventia Rusiei, separatistii din Abhazia si-au reluat si ei declaratiile agresive la adresa Georgiei. Liderul abhaz a declarat ca negocierile nu sunt posibile cu actualii conducatori de la Tbilisi, pe care i-a calificat drept "criminali de stat". Rusia a trimis 9.000 de militari in Abhazia, iar adjunctul sefului Statului Major rus a amenintat ca toate navele, submarinele si avioanele care vor patrunde in "zona de securitate" din Marea Neagra, situata de-a lungul coastei Abhaziei, vor fi distruse.

» Bilanturi contradictorii
In timp ce presedintele Georgiei, Mihail Saakasvili, a anuntat ca fortele sale au doborat intre 80 si 90 de avioane rusesti si au ucis sute de militari rusi, Moscova sustine ca doar 18 dintre militarii sai au fost ucisi, alti 52 au fost raniti, 14 militari au fost dati disparuti si doar patru avioane au fost doborate.
Franta a organizat ieri un prim transport umanitar, un avion aducand 30 de tone de ajutoare si evacuand o parte din cei peste 400 de francezi aflati in Georgia. Berlinul a anuntat ca aproximativ 200 de cetateni germani parasisera deja, pana ieri la pranz, Georgia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă