Edward Iordănescu, fiul lui Anghel Iordănescu, zis și Tata Puiu`, a reușit să califice Naționala de fotbal a României la EURO 2024.
Edi nu a atins ca fotbalist nivelul de performanță și notorietate al tatălui său, dar ca antrenor a luat acum o opțiune serioasă să-și facă mândru părintele lui, dar și al „Generației de Aur”, ce ne ținea mereu emoționați și bucuroși în fața televizoarelor, mai ales între anii 1993-1998, în primul și cel mai fructuos mandat de selecționier.
Nici Enrique Iglesias nu a fost un mare fotbalist ca tatăl său care, în anii `60, era portarul celui mare club de fotbal din istorie, Real Madrid. Dar ca artist a reușit să fie reținut și popularizat mult mai bine, în era digitală, decât tatăl său, Wikipedia scriind în dreptul lui „ Enrique Iglesias (n. Enrique Miguel Iglesias Preysler pe 8 mai 1975 în Madrid, Spania) este un cântăreț, cantautor, manechin, actor, muzician și producător muzical de origine spaniolă”, pe când, în dreptul tatălui, același site precizează că „ Julio Iglesias (n. 23 septembrie 1943, Madrid, Spania) este un cântăreț spaniol, tatăl cântărețului Enrique Iglesias.”
Să nu ne mire dacă, peste ceva timp, în dreptul lui Anghel Iordănescu, Wikipedia va scrie pentru generațiile Z (cei născuți din 1996 până în 2010) și Alpha(cei născuți după 2010) „ Anghel „Puiu” Iordănescu (n. 4 mai 1950, București, România) este un jucător de fotbal retras din activitate, antrenor de fotbal și om politic din România, tatăl lui Edi Iordănescu”. Acest lucru ar fi foarte probabil pentru că ține mai mult de notorietate, dar și cât de „cool” este cel care ajunge să se remarce, iar părintele lui ajunge „să se identifice” cu performanțele odraslei.
Calificarea a venit după opt ani de „secetă” pentru fotbalul românesc, la nivelul primei reprezentative, în care „fazele cele mai tari” se petreceau în studiourile TV, în cadrul numeroaselor emisiuni și actualități sportive sau în peluzele și tribunele suporterilor, nostalgici după alte vremuri.
În ultimii ani a devenit o modă ca fotbaliști consacrați și retrași din activitate să fie mai mereu prezenți prin studiourile TV unde analizează din toate unghiurile faze din teren, dar și din afara terenului, plictisindu-ne pe noi, cei care eram obișnuiți cu momentele tari și mari ale Naționalei de Fotbal a României, din anii `90 și de la începutul anilor 2000, când savuram zile întregi victoriile sau meciurile reușite ale tricolorilor… numai din teren, nu și cancan-urile din afara lui.
Atunci, Gică Hagi a certat jurnaliștii, înainte de Cupa Mondială din 1998, din Franța, după un amical de la București cu Paraguayul, câștigat de tricolori cu 3-2 și multă lume a considerat că „ Maradona din Carpați” a exagerat.
De atunci și până acum, naționala noastră nu s-a mai calificat la vreun turneu final al Campionatului Mondial. Gică a avut dreptate.
„ E normal ce spune Iordănescu! Noi jucăm pentru România! Am muncit pentru bani. Țineți cu echipa națională! V-am obișnuit prost timp de 10 ani. La ce condiții avem, nu avem nici un fotbal. Ce performanțe sunt în România? Suntem capi de serie la Mondiale. Nu ne prețuiți! Noi jucăm fotbal bine. Merităm să ne faceți statuie. La ce condiții sunt în România, trebuie să ne faceți statuie. Noi ne facem meseria bine. În 3 ani fotbalul nostru se duce. Rezultatele sunt cu noi”, a tunat și a fulgerat Hagi atunci la conferința de presă, într-un dialog dur cu presa.
Și poate că nu ar fi rău ca celor din generația lui Gică Hagi, dar și al altor generații de sportivi, să le facem cât mai multe statui care să fie amplasate în dreptul arenelor sportive și a stadioanelor de fotbal așa cum se procedează în toate țările care-și cinstesc cum se cuvine eroii.
Gică Hagi și-a făcut treaba foarte bine și după retragerea din teren. Această echipă, calificată acum la Campionatul european de fotbal din Germania 2024, este antrenată de fiul selecționierului lui, de la mijlocul anilor `90. Dar nu aici este meritul lui Gică, ci în consturirea actualei echipe, rezultată din copiii, juniorii și tinerii de la Viitorul Constanța și seriozitatea acestui grup de băieți.
Un cunoscut jurnalist sportiv, pasionat de istoria fotbalului, remarca foarte bine acum câteva zile, pe pagina lui de Facebook: „ Campionii creează campioni.”
„ Nu a fost cea mai spectaculoasă campanie de calificare a Naționalei, iar în multe din meciuri norocul a venit în cantități serioase. Istoria o să rețină însă un parcurs, probabil , fără înfrângere. În 2019 spuneam că am încredere în băieții ăia care au jucat semifinala de la Euro U21 și în toți anii care au trecut de atunci mulți au râs. Dacă i-am fi forțat puțin mai repede în detrimentul unor jucători trecuți de 34-35 de ani cred că am fi câștigat timp. Destinul a făcut ca Ianis și Pușcaș , cei mai buni la acel Euro, să dea golurile din Ungaria. Lotul din 2019 a avut 11 jucători formați de Hagi și ar fi fost 12 dacă Drăguș nu se accidenta înainte de turneu. În campania pentru Euro 2024, Iordănescu a folosit 10 jucători formați de Hagi, iar 9 din cele 15 goluri ale calificării au fost marcate sau influențate de aceștia”, argumenta cunoscutul jurnalist Marian Olaianos.
În sport, dar și în alte domenii, istoria ta, dar și a celor care te-au format te impinge de la spate, ca un resort puternic și invizibil. Nu degeaba la ușa muzeului lui Real Madrid scrie mare
„ Real Madrid es el mejor club de la Historia”( Real Madrid este cel mai bun club din istorie). S-a văzut asta foarte bine, acum un an și jumătate, în 5 mai 2022, în returul semifinalei cu Manchester City de pe Santiago Bernabeu. Învinsă la Manchester City cu 4-3, Real Madrid era condusă în min. 90 cu 1-0 de City (gol Riyad Mahrez, min. 73) şi nu reuşise să trimită nicio minge pe spaţiul porţii până atunci. Rodrygo, inspirat introdus de Ancelotti, a reuşit o dublă miraculoasă (90, 90+1), care a trimis meciul în prelungiri. Karim Benzema (95 – penalty) a adus calificarea madrilenilor, în faţa unei echipe în degringoladă după golurile primite. Este cel mai mare club din istorie pentru că nimic nu este imposibil pentru galactici. Istoria și spiritul marilor jucători care au trecut pe la Real Madrid o fac să revină absolut miraculos atunci când nimic nu pare că ar mai putea să o ajute.
Dar să revenim la băieții noștri care merg la EURO 2024, iar la tragerea la sorți din 2 decembrie, de la Hamburg, România va fi în urna valorică 2, alături de Ungaria, Turcia, Danemarca, Albania, Austria. Mult mai titratele echipe ale ultimilor ani, Italia, Serbia, Elveția sunt de abia în urna valorică 4. Semn că „Istoria te ajută”, dar trebui mereu recitită și înțeleasă.
În campania începută în martie 2023, băieții noștri nu au strălucit, dându-ne emoții la aproape fiecare meci, dar ceva se schimbase. Așa cum bine a spus selecționierul Edi Iordănescu: „ Băieții ăștia dau totul pentru echipa națională, am spus-o în mai multe rânduri că suntem uniți, că suntem o familie”.
Nici nu putea fi altfel, Ianis Hagi a fost crescut de mic de tatăl lui să devină un fotbalist valoros, peste medie, Edi a fost inspirat de Tata Puiu să ajungă un antrenor peste medie și exemplele pot continua cu familia Stoica, Tudorel și Alin, Chivu, Mircea și Cristi, Lung, Silviu, Tiberiu și Silviu jr. etc.
Doar suntem în România unde Familia Regală a țării noastre, venită din Germania, în 1866, alături de marile familii pământene, Brătianu, supranumită și dinastia politică a României moderne, Cantacuzino, Sturdza, Duca, Ghica, Catargiu Florescu și altele „ a sfărâmat jugul turcilor şi a făcut din ţara mică, necunoscută şi pierdută de la gurile Dunării, Regatul puternic şi preţuit de toate popoarele lumii.”
Se pare că, și în fotbal, o parte din rețeta succesului, din ultima vreme, stă în istoria personală a celor care îmbracă tricoul naționalei. Istorie care emoționează, se povestește și se moștenește de la părinți la copii sau la discipoli, atunci când aceștia erau la juniori sau la tineret, unde se pregăteau de marile meciuri și competiții, dirijați cei care gustaseră deja succesul.
Pe lângă mult trâmbițatul proiect de țară, România lucrului bine făcut”, al chiriașului de la Cotroceni, Klaus Iohannis, plecat de zece zile să rezolve problema „radarului African”, care nu mai detecta țara noastră de ceva vreme, ar putea fi adăugat la acesta și „ lucrurile bine moștenite”.
„Lucrul bine făcut” trebuie să aibă la bază și „ România lucrurilor bine moștenite.”
Să facem mult mai mult decât o „figură frumoasă”, clișeul fotbalului și sportului românesc, la EURO 2024! Pe lângă rezultatele bune, pe care le dorim, tricolorii trebuie să inspire societatea noastră care are nevoie să-și găsească motivația și puterea de a continua în orice clipă, fie bună, fie rea.
Hai România!
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
