18.6 C
București
joi, 4 iulie 2024
AcasăSpecialRomânia bogată - peste 16.000 de milionari în dolari

România bogată – peste 16.000 de milionari în dolari

Ţara noastră se clasează pe locul 47 în lume la capitolul milionari, numărul acestora ajungând la noi la 16.528, potrivit unui raport realizat de Credit Suisse. În afară de milionari, ne putem lăuda şi cu doi miliardari, în timp ce averea medie a unui român este de 13.987 dolari, ceea ce ne clasează pe locul 59 din 160 de ţări. Potrivit datelor Credit Suisse, un adult deţine, în medie, ceva mai mult şi anume 17.599 dolari, avere care provine din active financiare, proprietăţi (case, terenuri, firme mici etc.), în timp ce datoria medie se ridică, raportat la anul în curs, la aproape 3.300 dolari.

Totodată, în ţara noastră trăiesc 14.578 de locuitori cu averi cuprinse între 1 şi 5 milioane de dolari, 1.173 de persoane care au între 5 şi 10 milioane de dolari, 685 de oameni – între 10 şi 50 milioane de dolari, 55 – între 50 şi 100 milioane de dolari, 32 – între 100 şi 500 milioane de dolari. Numai cinci români au averi de peste 500 de milioane de dolari. 

Cei mai săraci

Pe de altă parte, aproape un sfert din populaţia ţării are o avere medie de sub 1.000 de dolari, 44% se încadrează între 1.000 şi 10.000 de dolari, 29,4% are între 10.000 şi 100.000 de dolari, iar 2,1% dintre locuitori au o avere medie de peste 100.000 de dolari. Populaţia adultă a României reprezintă 0,37% din numărul total la nivel global, în timp ce averea românilor reprezintă 0,13% din cea la nivel mondial.

Totuşi, cifrele publicate de raportul Credit Suisse indică o creştere, în 2011 faţă de 2010, când averea medie a unui român era cu circa 12% mai mică, de la 12.410 dolari faţă de 13.987 dolari în prezent. Deţinerile medii din România au atins apogeul în 2007, când au ajuns la 17.570 de dolari, faţă de 11.594 dolari în 2006. Datoria medie a fiecărui adult din România a crescut însă în acelaşi timp de la 1.561 dolari la 2.634 dolari, şi a ajuns în 2011 la 3.293 dolari. 

12% cu atât a crescut averea medie a unui român în 2011 faţă de 2010, de la 12.410 dolari la 13.987 dolari.

Cele mai citite

Mesaj RO-ALERT în Prahova: Cod roșu de inundații miercuri noaptea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a anunţat, miercuri seara, creşterea capacităţii operaţionale pe fondul unui cod roşu de viituri emis de hidrologi pentru...

Iohannis îi înțelege cel mai bine pe fotbaliștii Naționalei. Și el pierdut la scor de neprezentare în fața unui olandez

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis îi încurajează pe jucătorii echipei naționale de fotbal a României, după înfrângerea 0 – 3 în fața...

Viktor Orbán bântuie cu Rapsodia maghiară demonii războiului

E clar lucrul: Viktor Orbán a luat în serios mandatul Ungariei la președinția Consiliului European. Încălțând ghetele de front peste ciorapii europeniști, s-a dus în voiaj...
Ultima oră
Pe aceeași temă