„Din momentul intrarii in UE – si sper din tot sufletul ca acesta va fi in 2007 -, Romania va juca un rol important in dezvoltarea strategiei de securitate la nivel european”, a declarat ieri ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Quinton Quayle, cu prilejul lansarii, la MAE roman, a volumului „Studii de securitate”.
Quayle a salutat „rolul important al Romaniei in operatiunile de mentinere a pacii din Irak, Bosnia, Afganistan si Kosovo”, „contributia solida, profesionista, apreciata de aliatii sai, inclusiv Marea Britanie”. Au fost amintite si „implicarea Romaniei in dezbaterile internationale”, ca si actiunile concrete din domeniul „securitatii soft – lupta impotriva traficului de droguri si de persoane”. „Este un moment potrivit pentru continuarea in Romania a dezbaterii chestiunilor de securitate, acum, cand aceasta tara este membru cu drepturi depline al NATO si, in scurt timp, va deveni membru al UE”, a apreciat ambasadorul britanic.
Seful diplomatiei romane, Mihai-Razvan Ungureanu, a subliniat ca lansarea volumului „Studii de securitate” este primul eveniment din cadrul programului „Cartea lunii la Ministerul Afacerilor Externe” si a salutat coincidenta fericita reprezentata de faptul ca aceasta carte a fost realizata in cadrul unei colaborari Romania-Marea Britanie (tara care va prelua, de la 1 iulie, presedintia UE).
Editat initial in limba engleza, volumul „Studii de securitate” este rezultatul colaborarii dintre Centrul pentru Studii de Securitate si Diplomatie de la Universitatea din Birmigham si un grup de universitari din Romania.
Volumul a fost realizat in cadrul proiectului „Studii europene in universitatile romanesti”, derulat de British Council in perioada 2001-2005.