0.9 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialREZULTATE REFERENDUM 2012. Olt: Prezenţă la vot de 73,89%. Aproape 90% au...

REZULTATE REFERENDUM 2012. Olt: Prezenţă la vot de 73,89%. Aproape 90% au votat pentru demiterea lui Băsescu

Peste 73 la sută dintre persoanele cu drept de vot din judeţul Olt s-au prezentat, duminică, la urne, dintre acestea aproape 90 la sută pronunţându-se în favoarea demiterii preşedintelui Traian Băsescu, relatează Mediafax.

Potriviti rezultatelor finale, în judeţul Olt prezenţa la vot a fost de 73,89 la sută. Dintre cei care s-au prezentat la urne, 89,77 la sută, adică 256.265 de persoane cu drept de vot, s-au pronunţat pentru demiterea preşedintelui, iar 8,24 la sută, adică 23.539 electori, au spus „NU” demiterii.

În urma referendumului, au fost declarate nule 5.661 de voturi reprezentând 1,98 la sută din totalul voturilor exprimate. Au fost contestate un număr de 83 de voturi şi au fost depuse 50 de contestaţii şi întâmpinări, majoritatea soluţionate de birourile secţiilor de votare.

Numărul total al persoanelor care au votat în cele 376 de secţii din judeţul Olt este de 285.465, iar în lista pentru referendum au fost înscrise în Olt 386.319 persoane.

Aceasta este cea mai mare prezenţă la vot înregistrată în judeţul Olt în ultimii 12 ani, mai mare chiar şi decât prezenţa la alegerile locale din 10 iunie, când la urne s-au prezentat mai puţin de 260.000 de alegători.

Cele mai citite

Anxietatea de la apus, un fenomen tot mai întâlnit în rândul adulților

Anxietatea de la apus, un fenomen tot mai întâlnit în rândul adulților, nu are un diagnostic medical oficial, dar este recunoscută de experții în...

Energia nucleară, soluția marilor companii pentru inteligența artificială

Alimentarea centrelor de date necesită cantități uriașe de electricitate, investiții pe măsură, dar și riscuri semnificative Creșterea explozivă a inteligenței artificiale (AI) determină giganții tehnologici...

Halep, după retragerea de la Australian Open. „Îmi doresc să revin la Cluj”

Simona Halep, dubla campioană de Grand Slam, a anunțat că nu va participa la turneele WTA Auckland și Australian Open, în ciuda wild card-urilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă