Sute de constănţeni au obţinut certificatul de revoluţionar numai pentru beneficiile materiale, în timp ce alţii şi-au vărsat sângele în evenimentele din 1989.ţ
La patru ani după evenimentele din 1989, în judeţul Constanţa erau recunoscuţi în jur de 180 de revoluţionari. Mai târziu, în 1996, când cadrul legislativ s-a modificat, numărul revoluţionarilor a sărit de 1.000, majoritatea fiind legitimaţi datorită funcţiilor deţinute. În 2006 s-au reverificat dosarele, iar acum în judeţul Constanţa există 850 de revoluţionari.
„A fost o verificare la sânge şi unii au rămas fără certificatele de revoluţionar”, a mai spus Vasilescu. Mulţi dintre aşa-zişii revoluţionari au vrut, de fapt, să intre în posesia avantajelor care puteau fi dobândite o dată cu legitimaţia de revoluţionar (terenuri agricole, scutiri şi reduceri la plata impozitelor, gratuităţi la transportul CFR, spaţii comerciale). Între timp, însă, o parte din aceste avantaje au fost eliminate. „La ora actuală doar 168 de revoluţionari constănţeni deţin pământ, toată suprafaţa fiind la Topraisar.
Este vorba despre cei făcuţi revoluţio¬nari înainte de anul 2000″, a declarat preşedintele Asociaţiei Luptătorilor Revoluţionari din 22 decembrie „Tomis” Constanţa, Constantin Vasilescu. În privinţa spaţiilor comerciale, acestea nu mai există în Constanţa din 1996. Până la acea dată doar 25 de persoane au reuşit să intre în posesia lor. Între timp, au mai rămas doar cinci care deţin aceste spaţii. Totuşi, cei care au rămas cu certificate de revoluţionar se pot consola cu ideea că au în continuare cartelă la… metrou.
Printre constănţeni s-au aflat şi persoane care şi-au vărsat sângele în timpul revoluţiei. Adriana Chiriţă este una dintre cele care au plătit preţul suprem. Maria Chiriţă nu s-a împăcat niciodată cu gândul că Adriana a dispărut dintre cei vii. N-a trecut măcar o zi în care să nu regrete că şi-a trimis fiica adolescentă în baie, spunându-i că acolo se află în siguranţă. Femeia spune că, dacă ar retrăi acum acele momente înfiorătoare, i-ar spune Adrianei doar să se ascundă într-o grotă, să lase orice altceva de-o parte. Femeia priveşte cu multă dragoste fotografiile ei, pe care le-a înrămat şi le-a aşezat cu grijă în bibliotecă. În fiecare zi se uită la ele şi se gândeşte la cât de frumoasă ar fi putut fi viaţa dacă pe data de 24 decembrie 1989 moartea nu i-ar fi luat-o pe Adi. „Adriana a murit în casa cumnatului meu, la Brăila”, rememorează femeia. Adolescenta şi-a găsit tragicul sfârşit la doar câteva minute după miezul nopţii.
Tânăra doar ce se întorsese de la Casa Albă în apartamentul rudelor cu cineva de la Gărzi patriotioce să facă o cafea. „Au înghiţit ceva, au pus oala pe foc şi unul dintre băieţi a zis că dacă tot vin sărbătorile să şi bea ceva, numai că în acel moment a început să se tragă din toate părţile. Mama copilei ucise spune că toată lumea se afla în acel moment în sufragerie. Unul dintre ei a vrut să vadă de unde se trage şi apoi s-au refugiat în baie. Prima care s-a îndreptat spre baie a fost chiar Adriana, fiind urmată de cumnata familiei Chiriţă şi băieţii cu care venise fata acasă. Din păcate, în clipa în care a ajuns în dreptul tocului uşii, glonţul a trecut prin geam, prin toc, iar balamaua i-a schimbat traiectoria, intrând direct în capul Adrianei.
Presentimentul
Maria Chiriţă a vrut ca pe data de 22 decembrie să plece după ea şi s-o aducă înapoi acasă, dar soţul nu a lăsat-o, spunându-i că n-ar fi frumos să-i strice fetei vacanţa. În plus, Adriana era foarte fericită acolo cu prietenele ei şi era bucuroasă că putea merge la patinoar şi se putea distra în voie. Mama fetei mai spune că Adrianei i-ar fi plăcut să plece din ţară, să-şi continue studiile peste hotare şi să ducă un trai decent acolo. „Eu am lucrat foarte mulţi ani în turism. Ea a crescut pe litoral, alături de copiii străinilor, ceea ce i-a deschis cumva pofta de a duce o viaţă mai bună”, ne-a mărturisit mama îndurerată.
Băiatul care a înviat dintre morţi
Valentin Purică a fost mai norocos. Nu a fost împuşcat mortal, ci numai în plămân şi în mâna stângă. Avea, în decembrie 1989, numai 19 ani. El povesteşte că în seara de 21 decembrie a plecat de la muncă direct spre Bucureşti. Auzise la radio că în Capitală începuse deja revolta împotriva comunismului şi a vrut să aibă un rol la marea schimbare. „Fusesem detaşat la Canal în urmă cu aproximativ trei luni. În timp ce ascultam Europa Liberă, în jurul orei 19.00, mi-a venit ideea să plec. N-am stat prea mult pe gânduri şi, impulsionat de colegul meu de muncă, mi-am strâns lucrurile şi am plecat”, a declarat el. Aventura lui pe străzile deja pline de sângele civililor nu a durat foarte mult. La câteva minute după ce a ajuns în Bucureşti a şi fost împuşcat. Îşi aminteşte şi acum că în faţa Hotelului Intercontinental era agitaţie mare. „Parcă era Revelionul, aşa era atmosfera”, şi-a amintit Valentin. Şi cum curiozitatea nu-i dădea pace, a păşit tot mai în faţă, pentru a vedea cu ochii lui ce se întâmplă.
„Se trăgea peste tot”
„Un TAB rămăsese blocat acolo. La câţiva paşi, am zărit un camion încărcat cu bere, însă am aflat mai târziu că acesta nu era pus la întâmplare acolo. Cineva m-a sfătuit să nu beau nimic, pentru că asta şi urmăreau agenţii, să ne scoată protestatari aflaţi în stare de ebrietate”, a precizat el. „Se trăgea de peste tot. Un tânăr s-a apropiat de mine cu un cearşaf inscripţionat cu lozinci anticomuniste şi amândoi am decis să-l agăţăm de un TAB. Eu am reuşit să urc pe maşină şi am schimbat poziţia mitralierei. Neşansa a făcut ca în acea clipă să se tragă de undeva, iar glonţul a nimerit mitraliera şi apoi braţul meu drept”, relatează Valentin. Din păcate, până să se pună la adăpost a fost împuşcat în spate. Îşi aminteşte că peste câteva ore a ajuns la Spitalul Floreasca. Acolo se făcea triajul celor vii de morţi şi pentru că nu mai avea puls a fost aruncat la morţi. Norocul lui a fost că la un moment dat a avut o zvâcnire şi aşa medicii şi-au dat seama că este în viaţă.
