Donald Trump, mogulul imobiliarelor și gazdă de reality-show, cunoscut, de asemenea, și ca “Donaldul”, are puține șanse să devină următorul președinte al Statelor Unite. Este gălăgios, crud, ignorant cu privire la majoritatea lucrurilor și arată absurd cu a sa coafură blondă pieptănată și umflată. Chiar și republicanii înfocați l-au catalogat drept un “clown de rodeo” care face “circ” în loc de campanie. Huffington Post acoperă acțiunile lui Trump strict din perspectiva unor știri distractive.
Totuși, pentru moment, Trump i-a lăsat într-un nor de praf pe toți rivalii săi în cursa pentru nominalizarea la prezidențiale din partea Republicanilor. Acest fapt este extraordinar chiar și în politica din SUA, care adeseori poate fi foarte ciudată. Cum se explică popularitatea lui Trump? Sunt toți susținătorii săi “nebuni”, cum i-a numit, probabil neînțelept, senatorul John McCain?
Criticii lui Trump afirmă că acesta apelează la cele mai primare instincte ale alegătorilor nemulțumiți, care urăsc străinii (în special pe mexicani), care nu au încredere în bancheri (sau în oricine cu o educație superioară, la o adică) și care nu pot trece peste faptul că americanii au ales un președinte al cărui tată a fost negru. Trump, după cum l-a caracterizat comediantul Jon Stewart, reprezintă “identitatea Americii” sau, cel puțin, identitatea unui număr mare de americani, majoritatea albi, majoritatea în vârstă, majoritatea din orașe mici.
Poate că toate acestea sunt adevărate. Dar Trump face parte dintr-un fenomen mai larg, care are loc în toată lumea democratică. Alegători nemulțumiți pot fi găsiți peste tot, în SUA, Europa sau India. Dar aceștia nu își întorc doar privirea de la partidele politice principale și-i urmează pe populiștii care le promit să elimine elitele corupte din centrele de putere. Ei împărtășesc, de asemenea, un apetit pentru politicienii distractivi, politicienii clovni, să le spunem așa.
Beppe Grillo, un comediant de profesie, conduce al doilea cel mai mare partid politic din Italia. Scopul său este să răstoarne actuala organizare politică a țării și să supere Uniunea Europeană prin scoaterea Italiei din zona euro.
Într-un fel, desigur, italienii au votat deja, de trei ori, ca prim-ministru un personaj de carnaval. Silvio Berlusconi, alt miliardar din imobiliare, care și-a început cariera ca trubadur pe un vas de croazieră, a fost chiar mai scandalos decât Trump, a fost stăpân peste mass-media (la propriu, din moment ce a deținut cea mai mare parte din presa din țara lui). Ca și în cazul Donaldului, mulți oameni, în special bărbați, l-au plăcut pe Berlusconi tocmai pentru comportamentul și pozițiile sale nerușinate.
Un comic de televiziune pe nume Victor Trujillo, cunoscut mai bine ca “Brozo, clovnul care îți dă fiori”, a devenit cel mai influent comentator politic din Mexic. În Olanda, o țară care nu este cunoscută în mod normal pentru politicienii clovni, creșterea populismului s-a datorat, la început, și lui Pim Fortuyn, un homosexual flamboiant care își organiza apariții publice provocatoare și întotdeauna foarte antrenante. Din nou, talentul său pentru declarații șocante a fost un câștig, nu un obstacol. După moartea sa violentă din 2002, Geert Wilders, un fost rocker cu o grămăjoară de păr blond platinat, a strălucit cel mai tare pe firmamentul populismului olandez.
Dincolo de coafurile ciudate (chelul Berlusconi își vopsea restul de păr), noii populiști mai au câteva lucruri în comun. Fie că sunt miliardari sau nu, ei împărtășesc o ostilitate înțepătoare față de așa-numitele elite, dintre care se simt socialmente excluși. Wilders și Trump, precum alții din tagma lor, apelează și la sentimentele anti-imigrație. Trump i-a numit pe mexicanii din SUA “violatori”. Wilders vrea să interzică Coranul și să-i oprească pe musulmanii care vor să se mute în țara lui. Dar și asta face parte din același resentiment față de elite, care sunt considerate vinovate pentru că le-au permis străinilor să ajungă acolo, în primul rând. În Europa, antipatia față de imigranți ori față de islam se poate transforma rapid în ostilitate față de Uniunea Europeană, care este văzută ca un alt bastion al elitelor învechite.
Dar cred că există un motiv chiar mai simplu pentru care clovnii politici o duc atât de bine. Mulți oameni sunt sătui de clasa politică profesionistă. În trecut, politicienii de stânga proveneau adeseori din sindicate, în timp ce conservatorii erau oameni de afaceri bogați și latifundiari. Clasele sociale aveau propriile interese, care erau reprezentate de partide divizate de diferențe ideologice clare.
Tot mai mult, totuși, oamenii nu mai văd nici o diferență între politicienii din partide concurente. Îi bagă la grămadă sub denumiri generice precum “Washington”, “Bruxelles” sau “Wall Street”.
Această percepție este exagerată, mai ales în SUA. Țara ar arăta cu adevărat altfel sub un președinte republican, mai ales dacă acesta dispune de o majoritate republicană în ambele Camere ale Congresului.
Dar e adevărat că în multe locuri diferențele ideologice nu mai există. Social-democrații guvernează în coaliții guvernamentale cu conservatorii. Neoliberalismul domină. Tot mai mult, politica arată ca un sistem falsificat prin care membrii aceleiași clase politice concurează pentru slujbe, mai degrabă decât pentru victoria unor idei sau în numele unor interese ale comunităților.
Prin urmare, trumpismul sau grilloismul reprezintă o revoltă împotriva politicienilor profesioniști. Trump nu încearcă doar să candideze la președinție împotriva unui democrat, el candidează și împotriva sistemului din cadrul propriului partid. Susținătorii lui sunt dezgustați de compromisurile făcute la Washington între republicanii și democrații de frunte. Pentru ei, cooperarea bipartită nu este neapărat în favoarea guvernării unei țări mari și diverse, ci este o formă de corupție.
Tocmai de aceea au votat în urmă cu cinci ani pentru politicienii din gruparea Tea Party, care au preferat o blocare a guvernului în locul unui acord negociat cu democrații. Și tocmai de aceea aplaudă acum un gură spartă țipător precum Trump. Dar, fără compromis, o democrație devine neguvernabilă. SUA sunt în mare pericol acum, din această perspectivă. Chiar dacă Trump nu va fi următorul președinte, prejudiciile populiste s-au înregistrat deja.
