26.1 C
București
joi, 18 iulie 2024
AcasăSpecialRevizuirea reglementarii

Revizuirea reglementarii

Ne aflam in mijlocul celei mai dure crize financiare din anii 1930 pana in prezent. Latura extraordinara a crizei este ca nu a fost cauzata de vreun soc extern, cum ar fi scumpirea petrolului de catre OPEC, ci de insusi sistemul financiar.
Acest fapt – un defect inerent sistemului – contrazice teoria general acceptata conform careia pietele financiare tind spre echilibru, iar devierile de la acest echilibru au loc fie in maniera aleatorie, fie in urma unui eveniment extern subit, caruia pietele au dificultati in a i se adapta. Abordarea actuala a reglementarii pietelor s-a bazat pe aceasta teorie, dar severitatea si amplitudinea crizei de acum demonstreaza convingator ca ceva este fundamental gresit in aceasta abordare.
Dezvoltand o teorie alternativa, as spune ca pietele financiare nu reflecta acurat conditiile lor fundamentale. Pietele ofera o imagine care este intotdeauna distorsionata intr-un fel sau altul.

 

Mai mult, perspectivele distorsionate ale participantilor la piata – exprimate in preturile pietei – pot, in anumite circumstante, sa afecteze tocmai acele elemente fundamentale pe care preturile ar trebui sa le reflecte.
Eu numesc aceasta conexiune circulara bidirectionala dintre preturile pietei si realitatea fundamentala "reflexivitate" si afirm ca pietele financiare sunt intotdeauna reflexive, putand uneori devia chiar foarte mult de la asa-zisul echilibru. Cu alte cuvinte, pietele financiare sunt predispuse sa creeze baloane.
Actuala criza isi are originile in piata ipotecara subprime. Spargerea balonului imobiliar american a actionat ca un detonator, aruncand in aer un superbalon mult mai mare, care a inceput sa se umfle in anii ‘80, cand fundamentalismul de piata a devenit credinta dominanta. Aceasta credinta a dus la dereglementare, globalizare si inovatii financiare bazate pe supozitia falsa ca pietele tind catre echilibru.

Acum, castelul de nisip s-a naruit. O data cu falimentul Lehman Brothers in septembrie 2008, a avut loc ceea ce era de neconceput: sistemul financiar a intrat in stop cardiac. A fost conectat apoi la respiratie artificiala; autoritatile din economiile dezvoltate au garantat practic faptul ca nici unei alte institutii importante nu i se va mai permite sa esueze.
Dar statele de la periferia sistemului financiar global nu au putut oferi garantii la fel de credibile, ceea ce a dus la fuga precipitata a capitalului din tarile din Europa de Est, Asia si America Latina. Toate monedele s-au prabusit in comparatie cu dolarul si yenul. Pretul materiilor prime a cazut ca o piatra, in schimb, dobanzile din pietele emergente au crescut enorm.

Cursa de salvare a sistemului financiar international continua inca. Chiar daca operatiunea va avea succes, consumatorii, investitorii si industria trec printr-o trauma al carei impact deplin se lasa inca asteptat. O recesiune profunda este inevitabila, iar posibilitatea unei depresii nu poate fi exclusa.
Deci ce e de facut?
Pentru ca pietele financiare sunt predispuse la crearea de baloane, autoritatile de reglementare trebuie sa preia responsabilitatea prevenirii unei cresteri prea mari. Pana acum insa, autoritatile financiare au refuzat aceasta responsabilitate.
Desigur, este imposibil sa prevenim formarea de baloane, dar ar trebui sa fie posibil sa le pastram in limite tolerabile. Acest lucru nu se poate realiza doar prin controlul intrarii de bani. Autoritatile de reglementare trebuie sa ia in calcul si conditiile de creditare, deoarece banii si creditul nu se misca in cadenta. Pietele au toane si capricii care trebuie contrabalansate. Pentru a controla creditul separat de fluxul de bani, trebuie utilizate instrumente suplimentare – sau, ca sa fim mai corecti, trebuie reactivate, pentru ca aceste instrumente erau folosite deja in anii 1950 si 1960. Ma refer aici la conditiile variabile de marja si conditiile minime de capital impuse bancilor.

Ingineriile financiare sofisticate de astazi pot face extrem de dificila, daca nu chiar imposibila, calcularea conditiilor de marja si de capital. De aceea, noile produse financiare trebuie inregistrate si aprobate de autoritatile competente inainte de a fi vandute in piata.
Contrabalansarea toanelor pietei cere ratiune, dar in autoritatile de reglementare lucreaza oameni care sunt supusi greselii. Totusi, ei au avantajul ca primesc feedback din piata, iar acest lucru ar trebui sa le permita sa-si corecteze erorile. Daca o inasprire a marjelor si a conditiilor minime de capital nu duce la dezumflarea unui balon, autoritatile de reglementare pot strange si mai mult surubul. Dar procesul nu e infailibil, pentru ca si pietele se pot insela. Cautarea echilibrului optim este un proces infinit de eroare si ajustare.
Acest joc de-a soarecele si pisica dintre autoritatile de reglementare si participantii la piata are deja loc, dar natura sa reala nu a fost asumata inca. Alan Greenspan, fostul presedinte al Rezervei Federale, era un maestru al manipularilor exprimate in stilul criptic al Oracolului din Delphi, dar in loc sa-si asume ceea ce face, el pretindea ca este doar un observator pasiv. De aceea au si crescut atat de mult baloanele pe durata mandatului sau.

Pentru ca pietele financiare sunt globale, reglementarile ar trebui sa aiba si ele un caracter international. In situatia actuala, Fondul Monetar International (FMI) are o noua misiune in viata: sa apere statele periferice de efectele furtunilor provenite de la centru, adica in special din SUA.
Consumatorul american nu mai poate fi motorul economiei mondiale. Pentru a evita o depresie globala, si celelalte tari trebuie sa-si stimuleze economiile. Dar statele periferice care nu beneficiaza de mari surplusuri din export nu sunt in pozitia de a introduce politici contraciclice. Este datoria FMI sa identifice caile de finantare a deficitelor fiscale contraciclice. Acest lucru se poate face, pe de o parte, prin atragerea fondurilor suverane, si pe de alta, prin emisii de Drepturi Speciale de Tragere, astfel incat statele bogate care isi pot finanta propriul deficit fiscal sa sprijine tarile mai sarace care nu au aceasta capacitate de finantare.

Chiar daca reglementarea internationala trebuie intarita pentru ca sistemul financiar global sa supravietuiasca, trebuie sa avem grija sa nu depasim o anumita limita. Pietele nu sunt perfecte, reglementarile insa cu atat mai putin. Autoritatile de reglementare nu sunt doar formate din oameni; ele sunt birocratice si supuse influentelor politice. Reglementarile ar trebui de aceea mentinute la un minimum necesar asigurarii stabilitatii.

Copyright: Project Syndicate, 2008
www.project-syndicate.org

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă