4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. PARADOX: Ioan Rus a demisionat, dar este în continuare ministrul...

REVISTA PRESEI. PARADOX: Ioan Rus a demisionat, dar este în continuare ministrul Transporturilor

În ziarele de miercuri citim despre cum deține în continuare Ioan Rus portofoliul la ministerul Transporturilor, deși a demisionat, despre necesitatea modificării legii prin care se scad deținuților câte 30 de zile din pedeapsă la fiecare carte scrisă, de ce își retrag băncile străine banii din România și faptul că ”leul greu” ar putea fi moneda viitorului pentru România. 

Gândul arată că deși ministrul Ioan Rus și-a dat demisia, după declarațiile jignitoare pe care le-a făcut despre românii din diaspora, acesta este în continuare titularul portofoliului de la Transporturi, în condițiile în care propunerea lui Ponta nu a fost încă analizată de Klaus Iohannis și nici nu a fost numit un ministru interimar. Astfel, de aproape 19 zile, Ioan Rus continuă să fie titularul portofoliului de la Transporturi, deşi în opinia publică există sentimentul că acesta a plecat de la minister. În această perioadă, Rus a venit în continuare la minister, dar a avut şi câteva zile libere, au declarat pentru gândul surse politice. 

Adevărul scrie că judecătorul Cristi Dănileț. membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a a dus în atenția CSM-ului necesitatea schimbării legii prin care se scad 30 de zile din pedeapsă deținuților care sciur o carte, în condițiile în care multe sunt plagiate. ”După primul articol din «Adevărul» le-am scris colegilor din CSM că trebuie să ne aplecăm asupra acestei situaţii deoarece este o problemă foarte gravă. Este nevoie de îmbunătăţirea textului de lege, pentru că a ieşi din închisoare pe baza unei lucrări plagiate înseamnă să fraudezi legea şi aşa ceva nu trebuie să se întâmple“, ne-a declarat judecătorul Cristi Danileţ. De asemenea, modificarea legii a fost cerută și de Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti. Marian Popescu, preşedintele acestui organism: „Legislaţia executării pedepselor ar trebui să includă o relaţie formalizată cu mediul de cercetare şi ştiinţific astfel încât girul ştiinţific să fie dat în cadrul academic, nu numai prin recomandarea sau prefaţa unui profesor universitar”. 

Evenimentul Zilei prezintă culisele sălii de judecată din dosarul ”Regele Motorinei”. Astfel, Radu Nemeș, supranumit „Regele Motorinei” a susținut din boxa acuzaților că este singurul inculpat din dosar care mai este arestat și că este nevinovat. Radu Nemeș a răspuns evaziv în legătură cu fuga sa după începerea anchetei. „Am fost plecat doar pentru obținerea unei vize care să-mi permită accesul mai ușor pe teritoriul Statelor Unite ale Americii”, a precizat băcăuanul. Ion Vârlan, fost maistru tehnolog la Excella Real Grup a declarat că autoritățile au făcut un singur control: ”A fost unul singur, de la Vamă. Guliu a venit și mi-a spus să iau combustibil ca mostră pentru control din rezervorul R8, unde era lichid CLG (combustibil raportat la Fisc că ar fi produs de firmă). În acest rezervor nu era combustibil produs pe platforma noastră”.

Capital scrie că băncile străine își retrag ordonat banii din România. Grupurile bancare străine continuă să-și reducă, treptat, expunerea pe România. Anul trecut, scăderea fost de 16%, confirmând un trend început încă din 2010. „Dezintermedierea financiară transfrontalieră s-a accentuat pe parcursul anului, dar şi-a menţinut caracterul ordonat. Expunerea băncilor-mamă faţă de filialele lor din România s-a redus cu circa 16% în anul 2014. În schimb, depozitele atrase de pe piaţa locală – principala sursă de finanţare a băncilor – şi-au păstrat trendul ascendent (+7,3 la sută, variaţie reală), evoluţie care, coroborată cu restrângerea creditului acordat sectorului privat, a condus la o nouă diminuare a raportului dintre credite şi depozite, până la un nivel care nu mai generează presiuni din punct de vedere macroprudenţial (90,5% la sfârşitul anului 2014)“, arată Banca Naţională a României în raportul său anual. 

Ziarul Financiar arată că criza din Grecia transformă leul greu în moneda viitorului pentru România. Aniversarea de 10 ani a ”leului greu”  are loc într-un moment în care soliditatea „proiectului euro“ este testată de criza grecească, iar trecerea la moneda unică în toate statele UE este un proiect din ce în ce mai îndepărtat. „Proiectul monedei comune a fost o ambiţie care începe să se dovedească nesustenabilă, nefezabilă şi din acest motiv cred că leul o să rămână mai departe moneda noas­tră. Asta nu înseam­nă că suntem protejaţi de orice fel de furtuni. Leul reprezintă o economie destul de mică şi din această cauză va rămâne expus tuturor turbulenţelor care apar pe pieţele internaţionale“, afirmă analistul economic Aurelian Dochia. Ţinta asumată de guvern şi de Banca Naţională pentru adoptarea euro este anul 2019, dar cei mai mulţi economişti consideră ca fiind nefezabil acest termen şi văd posibilă o adoptare a euro în cel mai bun caz după 2021.

Wall Street prezintă  cele mai mari 30 de companii cu acționariat majoritar grecesc prezente în România. Aceste companii au avut afaceri de 12,4 miliarde de lei anul trecut și în jur de 20.553 de angajați, potrivit datelor furnizate de Registrul Comerțului și a rapoartelor financiare ale companiilor. Dintre aceste 30 de companii, dintre care cinci bănci, 16 au înregistrat profit brut, iar acesta a ajuns la valoare totală de 1,46 miliarde de lei. Totodată, 14 companii au fost pe pierdere, totalul fiind de 907,1 milioane de lei.  Cel mai mare investitor cu acționariat majoritar grec  economia  este Telekom Communications, fostul Romtelecom, companie cu afaceri de 2,7 miliarde de lei anul trecut. Grecii de la OTE dețin un pachet majoritat de 54% din Telekom Communications, acest pachet fiind controlat indirect de grupul german Deutsche Telekom. Restul pachetului de 46% aparține statului.

În Pro Sport citim despre Andrei Roșu, primul român care a traversat înot Canalul Mânecii. Roşu a traversat înot Canalul Mânecii în cadrul competiţiei Enduroman Arch to Arch, care presupune parcurgerea distanţei de 480 de kilometri dintre Londra şi Paris în alergare, înot şi pe bicicletă. „Vă mulţumesc din suflet pentru urări şi pentru sprijin! Pe parcursul probei de înot, echipa de suport îmi citea mesajele primite = reeenergizare instant. Au contat enorm încurăjarile voastre, într-o cursă în care am vomat de 42 de ori, din cauza răului de mare (organizatorii au ţinut evidenţa şi mi-au spus ulterior că la 50 m-ar fi obligat să mă retrag), braţul stâng nu a mai fost funcţional după km 40, am trecut prin 2 „lanuri” de meduze-gigant roz şi violet, apa a avut 13 grade în UK şi 14 în Franţa, iar curenţii ne-au «ajutat» să parcurgem ultimii 4 km în… 8 ore!”, a declarat Roşu, pe contul său de Facebook, după traversarea Canalului Mânecii.

 

 

Cele mai citite

Zgomotul misterios. „The Hum” afectează aproximativ 2% din populația globală

"The Hum" este un sunet misterios de frecvență joasă care afectează aproximativ 2% din populația globală. https://www.youtube.com/watch?v=WuSdzxhWpU0 Zgomotul misterios: "The Hum" Recent, acest fenomen a...

Bursele europene au închis în creștere înainte de Crăciun: Acțiunile tehnologice și Novo Nordisk, în prim-plan

Piețele europene au încheiat ședința de marți în creștere, într-o zi de tranzacționare mai scurtă cu ocazia ajunului Crăciunului, relatează CNBC. Indicele paneuropean Stoxx...

Rusia a început să utilizeze criptomonede în tranzacțiile comerciale internaționale

Rusia a început să utilizeze bitcoin și alte criptomonede în tranzacțiile comerciale internaționale, ca răspuns la sancțiunile occidentale, potrivit declarațiilor ministrului rus de Finanțe,...
Ultima oră
Pe aceeași temă