Cea mai „leneşă” echipă din Liga I, CFR Cluj, a revenit din vacanţă ieri, cu jucători noi şi cu dorinţa trecerii de grupele Ligii Campionilor.
La capătul unui sezon intern în care au câştigat tot ce se putea câştiga, jucătorii de la CFR Cluj au primit o vacanţă cu o săptămână mai lungă decât a celorlalte echipe din prima ligă. De altfel, cu excepţia „U” Cluj, care a terminat sezonul abia în urmă cu nouă zile şi care se va reuni doar miercuri, CFR este ultima echipă din acest sezon de Liga I care a revenit din vacanţă. Elevii pregătiţi de Andrea Mandorlini, care a mai „furat” o zi de odihnă, s-au reunit ieri la stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, după care au efectuat un antrenament uşor, de reacomodare la efort, la care a predominat buna dispoziţie.
Uşor stinghere au părut noile achiziţii ale feroviarilor, Ioan Hora, Ionuţ Rada şi, în special, olandezul Dominique Kivuvu. „Am venit la CFR pentru că este un club mare, îl cunosc din Champions League şi ştiu că se vrea performanţă aici. Am auzit şi că au cucerit două titluri în trei ani, aşa că este un pas înainte în cariera mea. Îi cunosc pe Veloso, Traore şi Kone şi sper că mă vor ajuta să mă acomodez cât mai bine la Cluj”, a declarat Kivuvu, un mijlocaş de 23 de ani şi 1,90 metri. Pe lângă cei trei, de astăzi este aşteptat şi portughezul Nuno Diogo, adus de la Braşov, iar de miercuri ar putea veni Sasha Bjelanovic, un atacant croat care a jucat la Vicenza, în serie B, în ultimul sezon. „Căutăm să ne întărim pe posturile deficitare pentru că vom avea cel puţin trei competiţii importante în următorul sezon. Probabil vor mai veni vreo doi jucători, nu ştiu însă dacă şi cei trei italieni pe care i-am avut împrumutaţi în sezonul trecut”, a admis, uşor resemnat, preşedintele Mureşan.
Un singur cantonament
CFR Cluj se va antrena în ţară până vineri, când va pleca către localitatea austriacă Abtenau. Acolo, ardelenii vor sta până în 16 iulie, timp în care vor disputa şi patru partide amicale. Clujenii vor începe încet, cu două partide împotriva unor adversari din ligile inferioare din Austria şi vor termina în forţă, cu meciurile de „Champions League” împotriva celor de la Anderlecht şi Slavia Praga. La doar două zile de la revenirea la Cluj, alb-vişiniii vor deschide noul sezon cu meciul de Supercupă, împotriva Unirii Urziceni.