Una dintre cele mai importante filiere romanesti de hoti si prostitutie care activa pe teritoriul Italiei a fost anihilata de specialistii Centrului Zonal pentru Combaterea Crimei Organizate si Antidrog (CZCCOA) Timisoara. Politistii banateni, in colaborare cu structurile specializate din peninsula, au realizat mai multe descinderi simultane in locatii-cheie situate atat in judetul Timis, de unde pleca nucleul retelei, cat si in orasul italian Padova, unde activa grupul infractional. Actiunea oamenilor legii a avut ca rezultat arestarea a doi importanti capi ai filierei, dati in urmarire internationala, pe numele carora Parchetul de pe langa Tribunalul Timis emisese, in lipsa, mandate de arestare pentru trafic de carne vie.
Potrivit anchetatorilor, reteaua transfrontaliera de trafic de persoane care activa pe relatia Romania-Italia, cu punct de „operare” in orasul Padova, a intrat in atentia serviciilor specializate de supraveghere, intre care MAI si SRI, inca de la inceputul acestui an. Membrii retelei racolau, in special din zona de vest a tarii, baieti si fete, foarte tineri, carora le promiteau locuri de munca legale in peninsula, in domenii precum constructiile sau ca baby-sitter.
In realitate, de cum ajungeau in Italia, tinerii erau transformati in adevarati scalvi, fiind obligati sa fure din magazine (baietii) si sa se prostitueze (fetele). Astfel, a fost creata o adevarata celula criminala, organizata pe mai multe niveluri, care a reusit sa dea mai multe lovituri care le-au adus organizatorilor castiguri importante.
Dupa o monitorizare atenta a „miscarilor” unora dintre membrii de baza ai retelei, oamenii legii timisoreni au reusit sa identifice nu mai putin de 15 victime. Cele mai multe dintre acestea au revenit in tara trecand prin adevarate aventuri. Audiate de politisti, acestea au povestit despre modul in care au fost racolate si transportate in strainatate, precum si cosmarul pe care l-au trait.
In baza acestor declaratii, precum si a monitorizarii realizate, s-a reusit identificarea celor mai importanti membri ai filierei, in cadrul actiunii cu numele de cod „Padova”, fiind scosi din „circuit” Cosmin N. (27 ani), Adrian R. (30 ani) si Anica C. (24 ani), toti trei originari din localitatea timiseana Moravita.
In urma unui hold-up realizat de ofiterii timisoreani de la Crima Organizata, prima arestata a fost Anica C., concubina lui Cosmin, pe numele careia procurorii au emis inca de luna trecuta un mandat de arestare preventiva pentru implicare in filiera traficantilor de carne vie. Cum ceilalti doi suspecti erau plecati din Romania, o echipa operativa compusa din lucratori ai CZCCOA Timisoara si procurorul care supraveghea cauza au plecat in Italia.
In baza unui schimb de informatii realizat cu sprijinul ofiterului de legatura al MAI de la Roma, anchetatorii au intrat in posesia unor probe extrem de importante care, de altfel, au si condus la arestarea pe teritoriul italian al lui Cosmin N., aflat, totodata, si sub supravegherea carabinierilor din peninsula, impreuna cu intreaga retea rezidenta acolo pe care el o conducea. Intre timp, la Timisoara, Parchetul a solicitat instantei de judecata mandate de arestare pentru Cosmin N. si Adrian N., ambii fiind dati in urmarire internationala.
Joi, specialistii CZCCOA au efectuat perchezitii simultan la trei adrese din judetul Timis, unde isi aveau domiciliile membrii retelei, ocazie cu care au fost descoperite si confiscate aparatura electronica, sume mari de bani, bijuterii din aur, autoturisme de lux, precum si alte bunuri in valoare de peste 50.000 euro suspecte de a fi fost procurate cu bani din activitatile criminale derulate in Italia. In plus, procurorii au dispus instituirea sechestrului asupra unei vile estimate la circa 150.000 de euro, proprietatea lui Adrian N.