Regretatul Octavian Paler avea obiceiul sa (ne) intrebe spre ce fel de Europa ne indreptam: Europa adevaratei traditii culturale, Europa crestina si creatoare sau spre o Europa omogenizata si lipsita de valori? Intrebarile distinsului scriitor sunt valabile si acum. Am audiat-o zilele trecute pe dna Smaranda Enache vorbind in numele Societatii Pro-Europa, care a spus negru pe alb ca prin orele de religie biserica patrunde in scoli iar in acest fel ne este lezata libertatea de constiinta. Dna Smaranda Enache a debutat pe scena civica in martie 1990 cu ocazia conflictelor interetnice de la Tg. Mures. Atunci avertiza in mod just asupra manipularilor criminale la originea carora se afla fosta Securitate. A trecut de atunci mult timp. Doamna de care vorbim nu mai are, evident, tineretea de odinioara. Figura ei a dobandit o alungire a senectutii, chiar si cateva fire de par argintii intregesc portretul unei persoane care a trait si a vazut multe si acum a ajuns la limanul unor concluzii intelepte. Rezultatul acestei ancorari este tocmai pozitia fata de religie si de biserica. Religia, in opinia societatii pe care domnia sa o reprezinta, ar trebui sa fie inscrisa in istoria culturii universale. Daca nu este predata astfel risca sa se transforme in catehizare, ceea ce ar falsifica invatamantul nostru laic, modern si democratic.
Din 1789 incoace, de cand Revolutia Fraceza a incercat sa fondeze primul stat ateist din lume, aceasta tocmai in vatra Frantei catolice, un asemenea punct de vedere creeaza mari confuzii. Una este Inchizitia si alta credinta neconstransa. Privita de catre stanga pretins toleranta, religia ajunge un fel de camasa a lui Procust. Daca te duci la liturghie, inseamna ca nu mai esti un om liber. La noi, din 1945, de cand icoanele au fost scoase din scoli, de cand religia a fost indepartata din randul materiilor de invatamant, romanii s-au deprins sa se inchine cu varful limbii in cerul gurii, aceasta in faza ateismului agresiv, pe urma au acceptat pactul incheiat de biserica si conducerea de partid, ca prima sa nu se amestece in treburile celui dintai, ceea ce nu era valabil si reciproc, partidul avand drept sa faca ce vrea cu biserica. Religia le-a stat comunistilor ca un spin in ochi, oricat de mult ar fi inchis ochii bunaoara in Noaptea de Inviere cand clopotele rasunau si le tulburau somnul dogmatic.
Iata ca acum, integrati in Europa, avem privilegiul sa auzim voci care intr-un mod elegant pun la indoiala tocmai specificul orelor de religie. Conform deciziei CNCD, scandalul icoanelor pare rezolvat in sensul in care s-a formulat recomandarea prin care acestea sunt ingaduite pe pereti doar in timpul orelor de religie. Dar daca religia ca sa nu fie ofensatoare ar trebui sa se descarce tocmai de ceea ce ii este propriu, atunci si icoanele ar trebui sa nu mai fie considerate icoane, ci… opere de arta.
Nu am inteles de ce tema Intruparii sau a Invierii poate fi nociva. De ce miracolul adus in cotidian ne poate ofensa? Ce libertate de constiinta mai este aceea care poate sprijini o asemenea gandire? Fiindca ce inseamna primordial Europa? Nu cumva catedrale si abia apoi revolutii? Nu cumva Carol cel Mare si mai putin Napoleon? Nu ne este Europa draga gratie efigiei celor doi alaturati prin vocatie, Ioana d’Arc si Ioan Paul al Doilea? Aceasta inseamna Europa, adica respectul fata de uniunea divino-umana din fiecare dintre noi. Restul e… carcasa.
