Scrisoare deschisă adresată ex-președintelui României, dl. Emil Constantinescu
Stimate domnule președinte,
Lecturarea scrisorii pe care aţi adresat-o premierului Victor Ponta mi-a prilejuit rememorarea perioadei de timp în care, împreună cu mulţi entuziaşti, între care şi foştii deţinuţi politici menţionaţi în scrisoare – mai puţin eu care n-am fost deţinut politic – am încercat să facem o breşă în politica postdecembristă, să orientăm ţara spre progres social-economic, să o aducem pe linia de plutire a unei democraţii autentice. Am fost profund convins că eraţi animat de dorinţa şi voinţa fermă în urmărirea acestui ţel.
Deşi, în părerea mea, scrisoarea aceasta nu Vă dezminte, ea ridică totuşi o seamă de întrebări relative la unele chestiuni de fond, la oportunitatea ei contextual-temporală.
Este lăudabil orice efort, indiferent de unde ar veni, ţintind eliminarea consecinţelor nefaste ale regimului de dictatură comunistă. Este de asemenea întru totul lăudabilă implicarea faptică a Dv. – subliniată în scrisoare – ţintind aceeaşi finalitate. În această ordine de idei, fără nicio îndoială, foştii deţinuţi politici au îndreptăţire la recunoştinţă şi un tratament onorant din partea societăţii, material şi moral. Să recunoaştem, ei nu s-au bucurat până acum de grija şi atenţia cuvenită din partea guvernelor postrevoluţionare, inclusiv de guvernarea noastră, pentru că ţara n-a avut resursele necesare, cât mai ales şi pentru că, atâtea câte au fost, distribuirea lor s-a făcut nedrept, discriminatoriu, favorizându-i mai degrabă pe foştii inchizitori – torţionari decât pe victimele lor. De bună seamă, în acest context faptic, decizia guvernului Ponta de a le dubla indemnizaţia este binevenită, este un act de dreptate.
Doar că modul şi circumstanţele în care ea a fost adoptată, îi torpilează atât semnificaţia cât şi impactul politic scontat. Cum se ştie, de ani buni, AFDPR se luptă pentru îmbunătăţirea statutului său legal, fără rezultate palpabile. În iunie 2014 Crin Antonescu a elaborat un proiect privind dublarea indemnizaţiei foştilor deţinuţi politici. Nu i s-a dat importanţă până acum când, în chiar toiul alegerilor prezidenţiale, la 4 noiembrie, guvernul aprobă propria măsură de dublare a indemnizaţiei. Cum spuneam, binevenită în substanţa ei, măsura ridică o seamă de întrebări relative la momentul adoptării cum şi la sustenabilitatea ei bugetară.
Guvernul a scotocit prin sertare şi a găsit încă o variantă de mituire electorală, alături de dascăli, de medici, de preoţi, de mămici etc. pe care s-a grăbit să o lanseze pe piaţa cumpărării de voturi, puţine, cât pot oferi deţinuţii sau urmaşii lor, dar pic cu pic, profitabile. Aceasta este adevărata semnificaţie a gestului guvernamental. Stafful lui Ponta, primul ministru însuşi, nu se sfiesc câtuşi de puţin să terfelească în mizeria electorală o măsură ce altminteri, adoptată spre exemplu îndată după alegeri, putea primi adevărata ei semnificaţie onorantă. Şi iată deci cum, fără voia lor şi deţinuţii politici sunt folosiţi ca pioni într-o confruntare electorală dintre cele mai murdare din 1989 încoace.
Este sustenabilă măsura? Economia, astfel cum este guvernată, nu o confirmă. Se va alinia celorlalte măsuri de stimulare socială a căror satisfacere reclamă majorări de taxe şi impozite precum şi încărcarea îngrijorător de crescândă a împrumuturilor.
Elogiind gestul guvernului,V-aţi exprimat totdată încredinţarea că actuala garnitură de tineri guvernanţi ar putea înfăptui dezideratele restabilirii ordinei morale devastate de 14 ani încoace. Eu zic de 24 de ani încoace. E posibil? Cui ne adresăm? Unui purtător de drapel al hoţiei şi minciunii? Încercarea mizerabilă de a-şi acoperi plagiatul desfiinţând în timpul şedinţei de lucru Comisia ştiinţifică abilitată să se pronunţe asupra lui, cum şi implicarea instituţiilor statului (Ministerul Învăţământului) în escamotare, ne edifică mai mult decât plagiatul însuşi. Un veritabil lanţ de acte şi fapte se înşiruie, începând cu 2012 până în ziua de azi, în tendinţa mai mult sau mai puţin disimulată de a menţine rânduielile împământenite de Iliescu-Năstase: a semnat cu mâna tremurândă recomandarea Laurei Codruţa Kovesi la conducerea DNA; a deplâns soarta nenumăraţilor confraţi politici corupţi în frunte cu Năstase; a aplicat, în vara lui 2012 o lovitură ce putea fi mortală justiţiei şi statului de drept dacă nu interveneau energic forurile europene; în „Marţea Neagră” s-a fofilat departe de casă lăsându-şi parlamentarii să-şi facă de cap în urmărirea aceleiaşi idei, anume salvarea confraţilor de sub incidenţa legii penale prin graţiere şi amnistie; a mobilizat principalele instituţii ale ţării- Parlament şi Guvern – în scopul ademenitor al adoptării traseismului politic şi electoral; iar acum, sub ochii noştri, se derulerază cea mai deşănţată campanie de mituire a conştiinţelor în acelaşi scop al obţinerii sprijinului electoral.
Se poate investi o atât de mare încredere şi speranţă într-un om ale cărui vorbe se întâlnesc cu faptele doar când ţintesc propriile interese de paranoică mărire şi putere? Şi mai cu seamă se poate adopta o poziţie de susţinere a lui în chiar miezul bătăliei electorale?
Mă reîntorc la perioada premergătoare şi apoi activă a guvernării noastre când, sub imboldul înţelept şi generos al Seniorului Coposu, ne-am avântat în vâltoarea unei bătălii politice inegale cu acei de la care se adapă azi Ponta şi ai lui. Nu văd nicio şansă de redresare şi progres dacă nu se urmează principialitatea politică şi morală la care ne îndeamnă exemplul de ţinută, dăruire şi sacrificiu al foştilor deţinuţi politici, nu manevrate în scopuri politicianiste, ci în respectul neîntinat al adevărului, demnităţii şi onoarei.
Cu deosebită stimă şi respect,
Gavril Dejeu
