7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialRepatrierea baronului de Constanţa se transformă într-un film prost

Repatrierea baronului de Constanţa se transformă într-un film prost

Preşedintele CJ Constanţa susține că este victima unui abuz al DNA, în timp ce tocmai au apărut poze cu el plimbându-se prin mall.

Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, pe numele căruia există un mandat de arestare preventivă, nu doar că are de gând să revină din Statele Unite, unde susține că se află pentru un tratament, dar a și reclamat statul român pentru abuz la autoritățile americane, potrivit propriilor declarații.

Nicușor Constantinescu a primit o decizie de arestare preventivă la începutul lunii august, la solicitarea DNA, care a constatat că acesta nu s-a întors din SUA, de unde susținea că urmează un tratament pentru cancer de prostată, la data stabilită de procurori. Mai mult, președintele suspendat al CJ a fost filmat cum se plimbă prin New York și fumează la o terasă, deși în același timp trimisese în țară mai multe scrisori în care arăta că este grav bolnav și nu poate călători. Mai mult, el ceruse procurorilor să fie lăsat să plece peste ocean tocmai pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale complicate. Presa a relatat, în urmă cu două zile, că politicianul a fost din nou fotografiat plimbându-se relaxat într-un mall.

Aducerea în țară a fost impusă de judecători deoarece Nicușor Constantinescu este cercetat în patru dosare penale. În primul caz, alesul local este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri. Al patrulea dosar îl vizează pe președintele CJ Constanța pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de
9 milimetri.

Deși au trecut trei săptămâni de când s-a decis arestarea preventivă, există suspiciuni că Ministerul Justiției tărăgănează acțiunea. Astfel, timp de 18 zile din momentul în care Interpol a confirmat urmărirea internațională a lui Nicușor Constantinescu, actele pe baza cărora autoritățile americane puteau demara procedura de extrădare nu fuseseră trimise de Ministerul Justiției, potrivit Evenimentului zilei.

Reprezentanții M.J. au negat informația și au precizat, într-un comunicat, că fac tot posibilul pentru a obține aducerea în țară a lui Nicușor Constantinescu. “Ministerul Justiţiei va informa opinia publică cu privire la toate etapele şi momentele procedurale ale cazului din care va rezulta că M.J. îşi îndeplineşte riguros atribuțiile, tocmai pentru o finalizare rapidă a cauzei,  în momentul în care informaţiile vor putea fi date publicităţii”, se menționează în comunicat.

Între timp, Nicușor Constantinescu a transmis opiniei publice că se consideră victima unui abuz. “Motivația «zdrobitoare» (pentru arestarea preventivă – n.r.) o reprezintă afirmația «verbală» a procurorului DNA privind existența unui filmuleț de 10 secunde «în mediul virtual». Așa-zisa probă invocată verbal de către procurorii DNA și nedepusă la dosarul judecării mandatului de arestare preventivă a fost anterior declarată inadmisibilă, în data de 1 august 2014, de către judecătorul Corneliu Bogdan Ion Tudora, care a vizionat de față cu procurorii DNA și apărătorii mei, declarând proba depusă la dosar ca fiind inadmisibilă, adică nelegală”, afirmă președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța.

Acesta insistă asupra faptului că este foarte bolnav, suferind de “cancer de prostată, complicații post-operatorii”. Din respect pentru cetățenii români, constănțeni și dobrogeni, vă anunț că am informat de instituțiile publice abilitate din România, despre aceste grave abuzuri, precum și Ambasada SUA din București, respectiv Departamentul de Stat al SUA, solicitând desființarea deciziilor abuzive luate împotriva mea”, a menționat Nicușor Constantinescu.

Cele mai citite

Fermierii cer credite pe termen lung, băncile promit creșterea finanțării în agricultură

Fermierii din România reclamă dificultăți în accesarea capitalului și solicită împrumuturi pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru a putea...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă