Improvizatiile politice de la inceputul lunii ianuarie au produs doar confuzie. Introducand pe agenda publica problema referendumurilor, mai intai cel de revocare a presedintelui ca urmare a suspendarii acestuia, mai apoi cel privind scrutinul uninominal, actorii politici au pervertit sensul confruntarilor politice. Desi raporturile institutionale nu vor putea fi redesenate doar prin jocul referendumurilor, ci printr-o modificare constitutionala consensuala, referendumul a devenit un substitut al dezbaterii doctrinare. Amestecul periculos de democratie referendara si electorala propus de actorii politici a dezvaluit vidul politic. Cata vreme va mai regresa politica romaneasca spre infinit? Vrand, nevrand, am intrat intr-o era scolastica. Iar spinoasa problema a principiilor ce definesc cadrul vietii politice nu mai poate fi ignorata. Noua stare a vietii politice, europenismul, comporta, fie si minimal, recursul la valori. Fara aceasta, discursul despre prioritatile Romaniei ramane doar o forma fara fond, iar politica, delegitimata, nu mai poate asigura nici decorul, nici sensul guvernarii.
Pentru ca alegerile europene pot reface arhitectura politica, fara insa sa schimbe mediul sau regulile jocului, oportunitatea lor a fost reevaluata. Partidele privesc deja spre anii electorali 2008-2009, iar amanarea confruntarii pentru alegerile europene spre toamna determina o reajustare a calendarului electoral. Pe de alta parte, spera unii, efectul referendumului asupra procesului electoral, care a oferit justificarea formala a amanarii datei alegerilor, va fi diminuat, daca nu anulat. Incercarea de a concentra calendarul electoral astfel incat alegerile sa se desfasoare cu o cadenta bianuala incepand din octombrie 2007 pana la scrutinul prezidential din decembrie 2009 denota un calcul politic. Demarand intr-o liniste relativa, prin alegerile europene, slalomul electoral va conduce la maturizarea electoratelor romanesti. Supus unor campanii consecutive, dar cu obiective diferite, corpul electoral va sfarsi prin a se acomoda. De puterea sa de reactie va depinde in mare masura reforma din mers a clasei politice.
Cele cinci scrutinuri succesive (european in octombrie 2007, local in iunie 2008, parlamentar in noiembrie 2008, din nou european in iunie 2009 si prezidential in decembrie 2009) vor duce la fortarea fara precedent in istoria postdecembrista a mecanismului partidist. si, cum totul se va petrece pe un fundal institutional nebulos, confruntarea electorala prelungita ar putea contribui atat la remodelarea partidelor, cat si a institutiilor. Partidele capabile sa reziste uzurii presupuse de un astfel de calendar electoral vor supravietui, celelalte vor abandona pe parcurs. Scrutinul uninominal, daca va fi adoptat, va transforma, la randul sau, scena politica. Efectul scandalurilor se va distribui inegal asupra diferitelor alegeri, diminuandu-se pe masura ce ne apropiem de sfarsitul ciclului electoral. Alegerile prezidentiale vor concluzia, iar nu premiza structurarii scenei politice, cum se intampla pana acum.
Printre scrutinuri, miza institutionala abia daca se intrevede. Iar solutia parlamentarista, vanturata de unii sau altii, va putea fi concretizata doar in 2009 si doar daca alegerile parlamentare vor asigura predominanta parlamentara a coalitiei antiprezidentialiste. Altfel, ambiguitatea institutionala si inconsistenta politica vor dainui. Viitorul presedinte al Romaniei ar trebui sa beneficieze de un cadru constitutional stabil. Pana atunci, discutiile privind modificarea Constitutiei au darul de a aduce tema in atentia opiniei publice.
Calendarul electoral nu este neutru. Alegerile europene in mai 2007 au alt efect institutional decat cele din octombrie acelasi an. Amanate, alegerile europene deschid sezonul electoral, minimizand influenta tensiunilor institutionale. In aceste conditii, un efect al regresului spre infinit al politicii romanesti ar putea fi chiar relansarea acesteia. Cu institutiile in criza de autoritate, cu partidele in deruta, cu alegeri consecutive, declinul unei generatii de politicieni care si-a epuizat energia va deveni conditia, necesara, dar nu si suficienta, a unei reconstructii. z
Cristian Pirvulescu, politolog
