17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialRealitatea schimba mentalitatea

Realitatea schimba mentalitatea

Cei zece soldati francezi ucisi in ambuscada din Afganistan au mai fost ucisi o data de o reporterita de la "Paris Match", care s-a dus si a discutat cu autorii faptei, citandu-i chiar pe talibani, atunci cand acestia promit tuturor celor care vin in tara lor ca le rezerva aceeasi soarta. Intai am crezut ca visez atunci cand am auzit povestea la televizor. Pe urma au inceput sa apara si reactiile, in general ale unor personalitati din alte generatii de gazetari decat cea noua. Pentru ca, in generatiile trecute, un asemenea fapt ar fi fost de neconceput, nu ar fi permis-o nici deontologia profesionala, dar nici morala publica si, in ultima instanta, nici justitia. Asta s-ar fi chemat acum saizeci de ani tradare de tara. stiu ca saizeci de ani nu e un secol, dar in acesti ultimi saizeci sau poate cincizeci de ani, mentalitatea publica a strabatut mai mult de un secol, daca luam unitatea de masura majora a timpului dupa media dinainte.

 

Dupa eliberarea Parisului si, mai apoi, a intregii Frante, razbunarile pe aceia care colaborasera cu ocupantii nazisti au fost teribile si, cel mai adesea, in afara oricarei justitii. Mihai sora povestea scena pe care a vazut-o la Grenoble, unde se afla in acel moment, cand a fost de ajuns ca un ins din multimea care sarbatorea plecarea nemtilor si sosirea francezilor sa-l desemneze pe un altul drept "tradator" pentru ca acesta sa fie ucis, dupa o urmarire ca-n filme. Sau uciderea unor tinere femei care se indragostisera de vreun soldat neamt. Pai diferenta dintre acele fapte de asa-zisa tradare si scoop-ul reporteritei de la "Paris Match" este net in defavoarea celei de-a doua.
Sigur, se va spune, nu e un razboi al Frantei, asa cum sustine POI (Partidul Muncitoresc Independent) intr-o proclamatie pe care o inmaneaza trecatorilor, invitandu-i, pe deasupra, sa semneze pentru retragerea trupelor franceze din Afganistan. Dar nici unul dintre acesti pacifisti cu gura nu se intreaba unde ar fi avut loc "ambuscada" in cazul in care militarii nu s-ar fi batut, acolo, pe terenul acelora, cu autorii atentatelor si ai actelor de terorism. Lumea a uitat ziua de 11 septembrie 2001.

Psihologii ar spune ca e o uitare profilactica: traind cu frica in san, am ajunge cu totii schizofreni sau ne-am sinucide. Or, armatele sunt detasamentele de sacrificiu, tinerii aceia mor in locul altor mii de oameni, mentinand batalia departe de civilizatia noastra, cea care este tinta tuturor talibanilor si teroristilor acestor vremuri. Poate parea cinica aceasta afirmatie, dar ea nu e, cred, decat strict realista. A, daca ne-ar placea noua, unuia sau altuia, sa fim in locul acelor detasamente avansate, asta e o alta problema. Aici intervine judecata personala, aceea guvernata de instinctul de conservare al oricarei fiinte, nu numai umane, fata cu instinctul sau mai bine zis decizia de conservare a patriei sau a nivelului de civilizatie atins. De mentinere a vietii nu stiu cator mii sau milioane de civili, cu pretul celei a catorva, deocamdata – slava Domnului – doar zeci de militari. Pentru ca razboiul cu victime zero, visat de americani in 1990, in Golf, nu mai este posibil. Faptele, istoria o dovedesc.

Goana dupa senzational a reporteritei de la revista pariziana este, de fapt, exemplara pentru o mare parte a presei de azi. De la ei si de la noi. Scopul incepe tot mai mult sa scuze mijloacele. si scopul care este? Tirajul, adica banii. si atata timp cat banii guverneaza lumea, ceea ce nu mai are de ce sa fie dovedit, fiind de toata evidenta, celelalte criterii, printre care cel moral, altadata decisiv, devin calpe. S-au perimat. Lumea ajunge, incet-incet, la vorba materialista, conform careia realitatea schimba mentalitatea. Nu se mai construieste sau conduce lumea dupa modelul unor idei, ci ideile se dau dupa cum avanseaza (?) lumea.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă