19 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecialRCM Timişoara, premiată cu promisiuni

RCM Timişoara, premiată cu promisiuni

Bănăţenii au reuşit să câştige trofeul după o finală disputată la Alba Iulia.

 

Rugby Club Municipal Timişoa­ra a câştigat, sâmbătă, Cupa României Gold Corporation, iar ieri a fost premiată de către auto­rităţile locale. Primarul PNŢCD Gheorghe Ciuhandu şi viceprimarul PNŢCD Adrian Orza au ţinut să le ofere diplome rugbyştilor pregătiţi de Cosmin Cioriciu şi promisiuni financiare pentru viitor. „Deşi au avut un buget restrâns, cu echilibru şi seriozitate au reuşit să câştige Cupa României. Evident, vrem să-i recompensăm şi financiar, pentru că merită. Pentru asta, vom avea o discuţie cu staff-ul echipei pentru a vedea ce presupune câştigarea acestui trofeu”, a declarat Adrian Orza.

Pentru ca autorităţile locale să aibă bani şi pentru echipa de rugby, trebuie să taie din fon­duri din altă parte, iar acest lucru va fi făcut de la echipa de fotbal Politehnica Timişoara. „Va fi o realocare de fonduri, pen­tru că vom sprijini doar per­for­manţa, nu şi altceva. Spre de­osebire de cei de la fotbal, echipa de rugby a câştigat Cupa României cu bani mult mai puţini. Unii sunt mari manageri şi consideră Timişoara o vacă de muls”, a spus şi primarul Gheorghe Ciuhandu, cu referire la finanţatorul Politehnicii, Marian Iancu. RCM Timişoara a cucerit Cupa României în dau­na celor de la Ştiinţa Baia Mare, campioana ultimilor trei ani, titlu pe care timişorenii au anunţat că vor să îl fure chiar din sezonul următor.   

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Modificări în susținerea examenului de de Definitivat în învățământ

Ministerul Educației a anunțat că proba scrisă pentru examenul de definitivat din anul școlar 2024-2025 va avea loc mai devreme, pe 8 iulie 2025,...

Peste 13 miliarde de euro fonduri nerambursabile atrase pentru energia României

Sunt semnate sau în implementare proiecte de aproape 10 miliarde de euro După 15 luni de mandat, Sebastian Burduja face bilanțul activității la șefia Ministerului...

Locomotivă deraiată între Filiași și Turceni. Circulația feroviară este oprită

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat duminică seara că, începând cu ora 18:25, traficul feroviar pe secția Turceni – Filiași a...
Ultima oră
Pe aceeași temă