19 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecialRCM Timişoara a luat Cupa României

RCM Timişoara a luat Cupa României

Roşia Montană Gold Corporation, sponsorul Cupei României la rugby, a adus pentru prima oară finala acestei competiţii în Transilvania. Evenimentul, organizat la Alba Iulia, a fost cu noroc pentru RCM Timişoara, care, deşi nu era deloc favorită împotriva campioanei ultimelor trei ediţii, Ştiinţa Baia Mare, a reuşit o victorie pe cât de surprinzătoare, pe atât de clară. Bănăţenii s-au impus cu 32-10 şi le-au produs maramureşenilor prima tristeţe din ultimii trei ani, perioadă în care au cucerit eventul de fiecare dată.

400 de premii la tombolă

Albaiulienii au luat cu asalt tribunele stadionului „Cetate”, astfel că peste 6.000 dintre ei au asistat la un spectacol oferit de către organizatori în special la începutul meciului şi chiar au putut să câştige peste 400 de premii la tombola organizată sâmbătă.

„Ne bucurăm că, împreună cu Federaţia Română de Rugby, le-am putut oferi albaiulienilor şi spectatorilor din toată ţara ocazia de a asista la un moment unic în istoria acestei competiţii. Parteneriatul cu Federaţia Română de Rugby ne onorează şi ne dă posibilitatea de a răsplăti munca, dedicaţia şi fair play-ul. Felicităm cele două echipe finaliste pentru spectacolul plin de forţă şi nobleţe pe care ni l-au oferit astăzi, în lupta lor pentru aur. La rândul nostru, dorim să le aducem românilor aur şi să le oferim celor din această zonă locuri de muncă şi şansa unei vieţi mai bune”, a declarat Dragoş Tănase, directorul general al RMGC, partener oficial al FRR şi sponsorul Cupei României la Rugby.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Femeie găsită carbonizată într-o casă cuprinsă de un incendiu

O tragedie a avut loc în comuna Laza, județul Vaslui, unde o femeie de 50 de ani a murit carbonizată în propria locuință în...

Zelenski țintește NATO, UE și puterea armelor

Kievul rămâne secret cu privire la conținutul unui „plan de victorie”, pe care Zelenski vrea să-l discute întâi cu Joe Biden, săptămâna viitoare Pe lângă invitația...

Atac armat în SUA: cel puțin patru persoane și-au pierdut viața

Un atac armat tragic a avut loc sâmbătă seara în Birmingham, Alabama, unde mai mulți atacatori au deschis focul, ucigând patru persoane și rănind...
Ultima oră
Pe aceeași temă