1.3 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialRazboi politic pentru Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud

Razboi politic pentru Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud

Presedintele PNL Bistrita-Nasaud, Sabin Iliesi, sustine ca lumea politica din judet se simte deja, neoficial, in campanie electorala, intrucat Consiliul Judetean nu mai exista in opinia Aliantei „D.A.”.
„Suntem intr-adevar nemultumiti de faptul ca prefectul Szilagyi Ioan intarzie sa constate, conform legii, ca nu mai exista CJ si sa anunte Guvernul. Din cate am inteles, subprefectul Mica Oprea nu se afla in tara si ea este cel mai important sfetnic al sau in privinta legalitatii unor aspecte. Nu cred ca Prefectura trebuie sa stea intr-un singur om si mai cred ca postul de director la contencios-administrativ ar trebui scos o data la concurs”, a declarat Iliesi.
Liderul liberal a negat, insa, ca membrii din conducerile PNL si PD din judet ar face presiuni asupra prefectului pentru ca acesta sa dizolve Consiliul Judetean. „Asteptam 30 de zile pana se pronunta instanta, desi consideram ca pierdem vremea degeaba, fiindca alegeri anticipate tot vom avea”, a mai adaugat Iliesi.
In opinia presedintelui filialei PNL, se face prea multa zarva in jurul banilor care vor fi cheltuiti pentru organizarea alegerilor. Bazandu-se pe un sondaj de opinie comandat inainte ca cei 12 consilieri PD si PNL sa demisioneze, Alianta „D.A.” considera ca nu va trebui sa faca prea multa campanie electorala.
Conform datelor centralizate, in urma chestionarii unui esantion reprezentativ de 1.400 de subiecti, Alianta s-ar bucura de peste 43 la suta simpatie in randurile electoratului, in timp ce PRM ar ocupa locul al doilea cu 14 la suta la acelasi nivel cu PSD. Urmatoarea clasata este UDMR, la acelasi nivel cu PNG, cu 3,2 la suta, urmata de PC cu 2 la suta si un procent insemnat de nehotarati, circa 8 la suta.
Sabin Iliesi a mai demontat si un mit, respectiv cel al banilor care vor fi cheltuiti pentru organizarea alegerilor si care nu vor fi luati din bugetul judetean, ci vor fi repartizati de la stat. „Se face foarte mult tam-tam ca se vor cheltui 10 miliarde lei vechi, dar nimeni nu-si pune problema ce suma s-a pierdut din cauza faptului ca actuala conducere a Consiliului Judetean nu face nimic sa atraga resurse financiare in judet”, a mai adaugat liberalul.
Lumea politica din judet a inceput sa „fiarba” in asteptarea unui deznodamant privind situatia de la Consiliul Judetean. Liderul filialei conservatorilor, Ionel Tompa, un sustinator al actualei formule din CJ, institutie in care el este vicepresedinte, a aratat nu unul, ci doua sondaje de opinie pe care le avea de la PRM. Unul dintre ele, comandat de Alianta, plasa in fruntea simpatiei formatiunea care l-a comandat cu 39 la suta, in timp ce PRM si PSD aveau peste 20 la suta, iar PC Ð 4 la suta.
In timp ce in lumea politica se fac tot soiul de calcule pe hartie, Consiliul Judetean, condus de Gheorghe Marinescu, isi vede in continuare linistit de treaba, intrucat pe adresa institutiei nu a ajuns inca nici o citatie pentru a se prezenta in fata instantei de contencios-administrativ, cu toate ca prefectul sustine ca a facut deja demersurile in acest sens.

Cele mai citite

Rusia avans record în Ucraina: 235 de kilometri pătrați cuceriți în ultima săptămână și recuperarea a jumătate din teritoriul regiunii Kursk

Armata rusă a ocupat circa 235 de kilometri pătraţi de teritoriu săptămâna trecută în Ucraina, mai ales în regiunea estică Doneţk, un record săptămânal...

Ilie Bolojan s-a înțeles cu Marcel Ciolacu: Guvernul va funcționa până la final fără să mai angajeze cheltuieli viitoare

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că a vorbit cu premierul Marcel Ciolacu astfel încât să fie asigurată guvernarea până la final, însă...

Jair Bolsonaro ar putea fi inculpat pentru participare activă la un proiect de lovitură de stat împotriva succesorului său Lula da Silva

Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro "a participat activ" la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a...
Ultima oră
Pe aceeași temă