9.8 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialRaportul Transparency International: Corupţia impinge România în plutonul codaş al UE

Raportul Transparency International: Corupţia impinge România în plutonul codaş al UE

România ocupă poziţia 69 din 177 de state analizate de către Transparency International în ceea ce priveşte Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC). Ţara noastră a coborât cu cinci poziţii faţă de anul trecut,obţinând 43 de puncte, adică tot atâtea ca şi Italia şi Kuwait.

„Cu cele 43 de punte, România se înscrise şi de această dată în plutonul codaş al Uniunii Europene, alături de celelalte şase state care înregistrează corigenţe la examenul integrităţii, abţinând punctaje mai mici de 50. Scorul obţinut de România este expresia dezamăgirii pe care oamenii de afaceri şi experţii o împărtăşesc deopotrivă cu privire la lipsa de rezultate a angajamentelor anticorupţie asumate de clasa politică în timpul campaniei electorale de anul trecut, pe baza cărora au fost exprimate opţiunile electorale”, se arată în comunicatul Transparency International România.

Citeşte şi: Mark Gray: Activitatea DIICOT ar putea fi supravegheată în cadrul MCV

Afganistanul, Coreea de Nord şi Somalia sunt percepute ca cele mai corupte ţări din lume, în timp ce Danemarca şi Noua Zeelandă sunt percepute drept cele mai puţin corupte ţări.

Mai mult de două treimi din cele 177 de ţări incluse în Indicele din 2013 au un punctaj sub 50, pe o scală de la 0 (percepute ca fiind foarte corupte) la 100 (percepute ca fiind foarte curate).

Indicele de Percepţie al Corupţiei 2013 al Transparency International oferă un avertisment că abuzul de putere, înţelegerile secrete şi mita continuă să afecteze societăţile din întreaga lume.

Raportul Transparency International arată că, în sectorul public, corupţia rămâne una dintre cele mai mari provocări din lume, în special în domenii cum ar fi partidele politice, poliţia şi sistemele de justiţie. Instituţiile publice trebuie să fie mai deschise cu privire la activitatea lor şi funcţionarii trebuie să fie mai transparenţi în procesul de luare a deciziilor.

Indicele de Percepţie a Corupţiei reprezintă o evaluare a percepţiei corupţiei administrative şi politice şi nu este un verdict cu privire la nivelurile de corupţie ale naţiunilor sau societăţilor, sau a politicilor şi activităţilor acestora.

Raportul Transparency International este important atât pentru oamenii de afaceri străini care doresc să investească sau care au investiţii în România, dar şi prin prisma raportului Comisiei Europene(CE) privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), care va evalua progresele ţării noastre în domeniile reformei justiţiei şi luptei împotriva corupţiei.

CE urmează să prezinte în luna ianuarie rapoartele din cadrul MCV privind progresele înregistrate de România şi Bulgaria.

Cele mai citite

Donald Trump, condamnat penal

Donald Trump a devenit primul președinte american condamnat penal, fiind găsit vinovat de 34 de infracțiuni legate de falsificarea documentelor contabile și utilizarea ilegală...

Prețurile apartamentelor vechi din București au crescut cu 8,6% în decembrie 2024

Inflația, criza politică și scăderea ofertei de locuințe noi au dus la creșterea prețurilor. În luna decembrie 2024, prețurile apartamentelor vechi au înregistrat un...

Horoscop 11 ianuarie 2025. Vești bune pentru Berbeci

Horoscopul 11 ianuarie 2025. Ziua aduce prognoze interesante pentru fiecare zodie, cu accent pe carieră și succesul profesional. Horoscop 11 ianuarie 2025 Berbec: Veștile dintr-o țară...
Ultima oră
Pe aceeași temă