24.2 C
București
joi, 3 octombrie 2024
AcasăSpecialRanitii si retinutii din revolutie trebuie sa-si refaca dosarele

Ranitii si retinutii din revolutie trebuie sa-si refaca dosarele

Peste 3500 de raniti, retinuti, dar si urmasi ai celor decedati in revolutie trebuie sa-si completezele dosarele in conformitate cu prevederile Legii 341/2004 (Legea Recunostintei). Majoritatea a depus inca de la inceputul anilor '90, cand a fost pusa in aplicare fosta Lege 42 (privind drepturile celor care au participat la revolutie), documentele justificative, in original, fie la Comisia parlamentara a revolutionarilor, fie la Parchetul Militar.
„Aceste categorii de revolutionari sunt acum puse pe drumuri pentru a-si putea recupera actele sau pentru a obtine adeverinte doveditoare. Ar trebui sa se gaseasca o modalitate pentru ca acesti oameni, multi cu probleme grave de sanatate, invalizi, sa nu mai fie plimbati pe la usile institutiilor si sa stea pe la cozi”, a precizat Doru Maries, presedintele Asociatiei „21 Decembrie 1989”.
Pana in prezent, dintr-un numar aproximativ de 29 mii de dosare de revolutionari au fost validate doar circa 1300, iar pentru 12 mii de revolutionari s-a solicitat (de catre Secretariatul de Stat pentru problemele Revolutionarilor) recompletarea dosarelor cu noi probe.

Cele mai citite

Sărbătoarea belșugului, la Toamna Horticolă bucureșteană

Ziua Recoltei în Capitală va aduce peste 150 de expozanți din toată țara Organizatorii evenimentului au transmis că, în perioada 3-6 octombrie 2024, în Campusul...

Suceava: O femeie a fost strivită de un copac tăiat de angajații Primăriei

Incident şocant la Suceava: o angajată DGASPC a ajuns la spital cu fracturi la picioare şi lovituri la cap, după ce un copac tăiat...

Indicele ROBOR la 3 luni stagnează la 5,55%, în ciuda reducerilor de dobândă ale BNR

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a rămas neschimbat la 5,55%, în timp ce ROBOR la...
Ultima oră
Pe aceeași temă