Un prunc de 11 zile din Harghita a ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral dupa ce un betiv a dat cu el de podea intr-un bar. Individul le-a explicat adolescentilor – parinti ai copilului – ca le-a confundat odrasla cu niste carpe murdare. In Vaslui, doua mame nevrotice au intrat intr-o sala de clasa, au smuls un scolar din banca si l-au dat metodic cu capul de tabla ca sanctiune pentru ca acesta le suparase fetele. In Iasi, un alt baietel, de 5 ani, a ajuns mai mult mort decat viu la urgenta, dupa ce a fost biciuit de propriul tata, care a presupus ca fiul sau a furat doua rate. In Constanta, un copil de sase ani a fost batut de trei colegi mai mari in curtea gradinitei, a fost supus la perversiuni sexuale de catre unul dintre agresori, apoi a fost manjit cu fecale si i s-a dat sa bea urina. Cele patru stiri au curs pe fluxurile agentiilor romanesti de presa numai in ultima saptamana.
Toate tragediile mentionate, cazuri de violenta extrema cu victime copii, vor fi uitate insa peste cateva zile. In locul lor, pe fluxurile de stiri vor veni din nou, din toata tara, alte informatii-horror, relatari ale unor intamplari trase la indigo. Singurele diferente vor viza doar locul faptei si tipul de agresiune.
Dincolo de aceste dezlantuiri punctuale de salbaticie, satele din zonele sarace ale Romaniei continua sa ramana o ilustrare vie a modului in care copii de 10-11 ani sunt obligati la o maturizare fortata, brutala. Un tanc care abia a terminat clasa a IV-a este privit in familiile sarace din catunele Moldovei ca o forta de munca perfect utilizabila si ca o sursa de venit. Ca urmare, tancul fie ca este trimis sa lucreze zi-lumina pe camp, fie ca este inchiriat cu anul pentru o suma modica unui doritor de sclavi ieftini si ascultatori.
In rastimpuri, autoritatile mai fac cate o ancheta zgomotoasa, care se concretizeaza in doua-trei reportaje colorate, cu copiii-sclavi, dupa care mecanismul reincepe sa functioneze nestingherit. Pe copilul inchiriat la pret de nimic ne facem ca nu-l vedem nici atunci cand el descarca tone de legume din camioane intr-un colt dosnic de piata, nici cand este salahor pe santierul de la coltul strazii sau cand asuda pe vreun ogor pe langa care trecem in goana masinii. Dramele se petrec sub ochii nostri si mii de ochi asista impasibili. "Este copilul lui, e treaba lui ce-i face", "Bataia e rupta din Rai", "stie el de ce-l bate", "El l-a facut, el sa-l omoare". Toate aceste ziceri, izvorate dintr-o mentalitate bolnava, sunt cele mai frecvente ambalaje ale lasitatii colective fata de dezlantuirile de dementa agresiva asupra unui copil.
Culmea ironiei este ca, dupa ce tancul X, umplut de sange de tata, este cules de pe jos, cate o bunicuta sfatoasa incepe sa depene amintiri din copilaria sa, condimentate cu ceva batai crunte care i-au schimbat in bine cursul vietii si au facut-o om de nadejde. Pana la urma insa, spectatorii ridica din umeri si lasa reactia pe seama autoritatilor. Reactie care se produce tardiv si cu manusi, pentru ca statului, ascuns in spatele unor proceduri legislative depasite si ros de lipsa de autoritate, i se pare mai facil sa nu intervina pentru curmarea abuzurilor.
Chiar in conditiile in care familia devine epicentrul unor abuzuri si violente extreme, carora le cad victime copii, reactia autoritatilor intarzie. Deseori, ea apare doar in cazul unor tragedii care lasa urme de nesters pentru minori. In rest, in aceasta mare de nepasare colectiva, nu ne ramane decat sa inventariem si pe viitor agresiunile ale caror victime sunt copiii.
