Citesc in acest moment, cu o progresiva admiratie, o carte a romancierului francez Jonathan Littell despre psihologia nazistului entuziast, personificat de belgianul Léon Degrelle. si ma gandesc, la fiecare pagina, ca n-ar fi rau sa apara pe meleagurile noastre tineri romancieri, dar si cercetatori curiosi, care sa ia temeinic in studiu nu doar literatura de propaganda a comunistilor romani sositi in furgoanele Armatei Rosii, ci si jurnalele lor intime, scrisorile lor de pe front, manifestele lor de entuziasm si atasament la "cauza" s.a.m.d. Trebuie ca si ele vor fi existat, cum va fi existat si o aderare sincera la marea utopie totalitara, in momentul in care atatia adolescenti nauci s-au lasat imbrigadati nu doar de perspectiva unei cariere fulgeratoare sub noul regim, dar si de promisiunea ca vor salva vechea omenire de metehnele ei ancestrale. S-a vazut ca mesianismul comunist a facut atatea victime irecuperabile si prin Occident, de ce ar fi facut exceptie Romania? Toate predispozitiile de hybris ale epocii isi ademeneau adeptii, cum a fost si cazul atator carturari fini care nu au rezistat la misticismul exaltat nationalist, de extrema dreapta. sarpele cu clopotei al ideologiei comuniste ii va fi fascinat nu doar pe obisnuitii oportunisti care se prezinta la schimbarile de macaz ale istoriei, dar si pe acei indivizi cu complexe psihice grave, care se lipesc de obicei de marile cauze, dupa care te izbesc in cap cu bata adevarului lor contondent.
Nu pot sa cred ca putinii comunisti inregistrati in partid inainte de intoarcerea frontului vor fi fost cu totii niste trogloditi, preocupati doar sa-i dea jos pe fostii primari ca sa se instaleze ei (scoala-te tu ca sa ma asez eu!); sau sa confiste casele boieresti, cu portelanuri cu tot si cu bibliotecile intregi de carti, multa vreme folosite doar pentru atatarea focului in semineu. Realitatea trebuie sa fi fost mai complexa si va trebui sa o scotocim candva in detaliile ei aparent neinsemnate, daca vrem sa depasim actualul blocaj, care ne face sa condamnam nediferentiat decenii intregi din istoria noastra interbelica. De ce ne intereseaza si o asemenea realitate? Fiindca numai cunoscand-o sub aspectele ei vii, pe care le redau indeobste literatura, dar si o serie de documente intime puse la indemana tuturor, prin publicarea lor sistematica, vom ajunge sa intelegem ce anume s-a intamplat. E bine ca exista un raport oficial despre crimele comunismului; rau este ca tinerele generatii nu mai inteleg unde s-a produs devierea vicioasa a doctrinelor, de la teoria promitatoare la practica atroce. stiu ca nu este tocmai prima urgenta, pentru romanul de la inceputul acestui veac, sa incerce sa inteleaga cum gandea si ce credea un adevarat comunist roman.
Dar faptul ca, dupa mai bine de o jumatate de veac de exegeze despre fenomenul nazist, inca mai apar lucrari de fictiune si interpretari de documente ce par sa ne deschida pentru prima data ochii si sa ne faca sa intelegem e de natura sa ne dea de gandit. Nu vom putea scapa de cunoasterea trecutului nostru recent, de cea a psihologiei comunistului entuziast roman doar cu generalitati care pot avea aerul ca isi propun sa corecteze istoria. Nu vom putea scapa de cunoasterea pulsiunilor individuale sau societale care au acceptat si incurajat acele devieri. Cu cat incepem mai degraba cercetarile, cu atat avem sansa sa intoarcem mai devreme, iar de asta data cu adevarat, ultimele pagini obscure care ne privesc direct. Littell scrisese deja un roman de 1.000 de pagini, intrat in pielea unui tortionar nazist complex, rafinat si cu atat mai monstruos cu cat acea personalitate insensibila se reconforta cu o vasta cultura umanista. El revine si ne furnizeaza chiar si o parte din conspectele care l-au ajutat sa se documenteze. Belgianul Degrelle, pomenit mai sus, si-a terminat linistit viata in Spania franchista dupa ce a publicat numeroase carti in care exalta, chiar si prin anii ‘70, nazismul. Anumite convingeri raman tenace si dupa ce istoria le-a culcat la pamant. Daca nu le dibuim bine radacina, riscam sa le vedem inflorind din nou.
