Doar în jumătate din unităţile administrativ-teritoriale ale judeţului Constanţa Uniunea Social Liberală (USL) va avea candidat comun pentru funcţia de primar.
Conform declaraţiei preşedintelui filialei PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir, în afară de municipiul Constanţa, unde USL îl va susţine pe actualul edil, în principalele oraşe ale judeţului PSD şi PNL vor avea candidaţi separaţi. Astfel, liberalii vor avea candidaţi proprii pentru funcţia de primar la Năvodari, Cernavodă şi Hârşova, Dragomir precizând că „se zvoneşte” că PSD vrea candidat propriu şi pentru Primăria Medgidia, în vreme ce peneliştii merg pe mâna actualului primar.
În ceea ce priveşte municipiul Mangalia, liberalii au decis ca alături de conservatori, să-l susţină pe autosuspendatul şef al Gărzii Financiare, Cristian Radu. Nici în ceea ce priveşte Alianţa de Centru Dreapta (ACD) PNL şi PC nu au căzut de acord asupra unui candidat comun. Preşedintele filialei judeţene a Partidului Conservator Constanţa, Mircea Banias, a declarat că în 10 localităţi PC va avea candidat propriu pentru funcţia de primar.
Astfel, şi în trei dintre principalele oraşe, Năvodari, Hârşova şi Cernavodă, conservatorii vor avea propriul candidat la fotoliul de edil-şef.
Pedeliştii au candidaţi proprii
Democrat-liberalii constănţeni au stabilit candidaţii pentru principalele funcţii din administraţia constănţeană. Astfel, pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa, pedeliştii îl vor susţine pe liderul filialei judeţene de partid, Christian Gigi Chiru, în vreme ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa democrat-liberalii tomitani l-au nominalizat pe Dumitru Nancu. Nominalizările făcute de pedeliştii constănţeni vor fi supuse validării Biroului Permanent Naţional al PDL.
Este interesant că liderul filialei judeţene de partid a precizat că nominalizările vin ca urmare a afirmaţiilor făcute de UNPR Constanţa, conform cărora acest partid şi-a stabilit candidaţii atât pentru fotoliul preşedintelui CJC (în persoana actualului prefect al Constanţei), cât şi pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa (în persoana adjunctului de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, Harry Boiangian). „Nu mă interesează domnul Palaz, mă interesează domnul Nancu”, a precizat Chiru, întrebat de ce pedeliştii tomitani, care anunţau în urmă cu mai puţin de o săptămână că îl susţin pe prefect la alegerile pentru CJC, s-au răzgândit.
Localităţi fără candidaţi
Până acum, democrat-liberalii nu au candidaţi în 10 unităţi administrativ-teritoriale. Dacă în cinci dintre acestea candidaţii sunt cunoscuţi, dar încă nu şi-au depus dosarele (la Tortomanu, Gârliciu, Seimeni, Aliman şi Pecineaga), pedeliştii nu ştiu încă cine îi va reprezenta la alegerile din luna iunie în comunele Chirnogeni, Peştera, Mihai Viteazu, Istria şi Siliştea.