Echipa şi suporterii Universităţii Cluj au sărbătorit pe străzi şi într-o fântână arteziană din oraş revenirea în prima ligă.
Finalul meciului de la Lupeni a pus capăt frumos muncii unui întreg sezon al Universităţii Cluj, printr-o promovare în Liga I. „Studenţii” s-au impus cu 3-1, au terminat pe locul doi în Seria B a ligii secunde şi au dat startul unei petreceri care a ţinut până târziu în noapte. Imediat după ce suporterii alb-negri au intrat pe gazonul stadionului din Lupeni pentru a sărbători la cald revenirea în elita fotbalului românesc, aceştia, împreună cu jucătorii lui „U”, s-au îndreptat spre Cluj. Acolo, în Piaţa Avram Iancu, locul unde acum trei săptămâni rivalii de la CFR au sărbătorit câştigarea titlului, aproape 300 de „U”-işti aşteptau grosul de la Lupeni pentru a cinsti cum se cuvine revenirea în prima ligă.
Odată ajunşi şi elevii pregătiţi de Cristi Dulca, însă fără, finanţatorul Florian Walter, a început nebunia. Torţe, scandări, îmbrăţişări şi nelipsita baie în fântâna arteziană din piaţă au fost ingredientele unei după-amiezi călduroase, mai ales în inimile fanilor. „Mă simt foarte bine şi chiar mă aşteptam la o asemenea primire. A fost un campionat dificil, dar sunt foarte bucuros pentru că „U” Cluj este clubul pe care-l iubesc şi cu el am reuşit prima promovare din viaţa mea. Deocamdată ne gândim la pregătirea pe care trebuie s-o facem şi abia apoi la meciurile care ne aşteaptă”, a declarat Cristi Dulca, la câteva momente după ce a ieşit direct din fântâna în care, împreună cu jucătorii, a fost îmbăiat serios de către suporteri. Imediat, nervii şoferilor au fost puşi greu la încercare de fani, care au paralizat câteva minute bune traficul în centrul oraşului. Jucătorii Universităţii Cluj nu au timp însă să sărbătorească prea mult, pentru că peste doar şase săptămâni este programată prima etapă din sezonul 2010-2011 a Ligii I.
În căutarea revanşei
În primul rând, promovarea Universităţii Cluj înseamnă, pentru fanii alb-negrii războiul lor civil cu rivalii de la CFR Cluj. Suporterii lui „U” vor uita greu faptul că CFR a obţinut primul titlu de campioană chiar pe stadionul lor, în ultima etapă a sezonului 2007-2008, campionat în urma căruia Universitatea a căzut în liga secundă. „Ce le transmit celor de la CFR? Că venim!”, a fost mesajul finanţatorului Universităţii, Florian Walter. „U” va juca însă, cel puţin meciurile din tur considerate pe teren propriu, la Alba Iulia.