Dupa marele crah bancar care a zguduit Statele Unite in 1929 Guvernul american s-a confruntat cu o criza teribila nu doar pe plan economico-financiar, ci si la nivelul psihologiei populatiei. Starea de depresie era generalizata si nimeni nu mai credea ca economia isi poate reveni. Pentru a depasi momentul de rascruce, in 1932 Administratia americana a dat curs unei strategii vizand realizarea de mari “proiecte vizibile”. Atunci s-au demarat lucrarile la unele dintre cele mai importante constructii din Statele Unite: autostrada care uneste coasta de Est cu cea de Vest, barajul Hoover etc. Scopul nu a fost doar acela de a scadea rata somajului, cat de a reda increderea populatiei in posibilitatea de regenerare a economiei. Ceea ce s-a si intamplat. In Romania postrevolutionara o asemenea initiativa ar fi fost extrem de necesara pentru a scoate populatia din starea anomica, pentru a facilita reorientarea profesionala masiva in raport cu realitatile, in general pentru a face mai usoara si mai rapida tranzitia de la un regim totalitar la minima normalitate a unei democratii autentice, bazate pe statul de drept si economia de piata. Nu s-a putut pentru ca structurile nomenclaturisto-securiste dezvoltate sub pulpana lui Iliescu, in ideea crearii asa-numitului “capitalism autohton”, au furat la greu si au avut tot interesul sa prelungeasca mentinerea tarii in zona gri, pentru a prelungi cat mai mult perioada de jafuri. Proiecte au existat de-a lungul anilor, dar ele au fost amanate la nesfarsit. Ori banii alocati au fost furati in totalitate, ori, in cazul fondurilor europene, nu s-au gasit suficiente metode de a fi dijmuiti la greu, asa ca mai bine au fost returnati decat sa fie folositi. Fireste, marii borfasi din sfera economica sau cei care le acopereau furturile de pe scena politica n-au fost deferiti justitiei. Unii sunt cunoscuti, altii, cei mai multi, isi toaca linistiti miliardele intr-un cvasianonimat pe care doar devoalarea dosarelor Securitatii l-ar risipi.
Acum, in sfarsit, o serie intreaga de mari proiecte, fie cu bani publici, fie in parteneriat public-privat, fie cu bani de afara, incep sa fie puse in aplicare, ceea ce inseamna ca perioada marilor jafuri se apropie de final si poate incepe reconstructia tarii. Numai in Bucuresti se vor investi miliarde de euro in marile proiecte de infrastructura, in complexuri comerciale si rezidentiale ultramoderne. Pe de-o parte se vede inca o data ca bani sunt destui in Romania, dar pana acum erau furati in nestire, pe de alta parte starea populatiei se poate schimba simtitor in bine. Chiar daca circulatia va fi un calvar, in sfarsit ceva incepe sa se miste si in Romania. Ceva la scara nationala, pentru ca, alaturi de santierele bucurestene, vor incepe si lucrarile in tara, la autostrazi si la alte obiective de anvergura. Daca tot rabzi, macar sa stii pentru ce. Fireste, autoritatile au marea datorie de a nu se juca inutil cu nervii oamenilor. Cetateanul intelege ca un santier presupune restrictii, dar daca nu se vor asigura variante ocolitoare in trafic sau, mai rau, daca se vor bloca arterele unde nu lucreaza nimeni cu lunile, atunci s-ar putea ca efectul asupra populatiei sa fie chiar opus celui scontat. Sper sa nu se uite cosmarul cu “metroul usor” – linia tramvaiului 41, cand Bucurestiul a fost paralizat din cauza deschiderii santierului pe tot parcursul liniei in acelasi timp, ca apoi sa vezi cate un grup de muncitori din trei in trei kilometri.
Oricum important e ca lucrarile sa porneasca. Dupa 16 ani de tranzitie obositoare a venit vremea ca Romania sa se schimbe la fata si sa (re)intre firesc, fara complexe, in marea familie europeana a democratiilor autentice.
