Meteorologii au anunțat că, în următoarele trei luni, vom avea parte de o toamnă blândă, cu temperaturi ușor peste medie mai ales în zonele din sud-est și local în sudul și vestul țării. În restul țării, valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice. Cantitățile lunare de precipitații vor avea o tendința de excedent în cea mai mare parte a țării, informează ANM.
Astfel, în luna octombrie, temperaturile medii lunare vor înregistra valori peste norme în sud-est și local în sudul și vestul țării, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice.
Cel mai cald va fi în Dobrogea (11-14 grade) şi în Banat (10-12 grade), în timp ce în Muntenia vom avem temperaturi între 9 şi 12 grade. Mai rece va fi în Moldova (5-12 grade ) şi în Transilvania (6-10 grade). Cantităţile lunare de precipitaţii vor avea o tendinţă de excedent în cea mai mare parte a ţării. Cel mai mult va ploua în Oltenia 38-70 litri/mp, Maramureş 39-68 l/mp, Muntenia-33-49 l/mp.
În luna noiembrie, valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale, exceptând sud-estul și local sudul și vestul țării, unde acestea se pot situa peste norme. Cantitățile lunare de precipitații se vor situa în limite apropiate de mediile climatologice în majoritatea regiunilor, exceptând centrul și local nordul și estul țării, unde vor fi posibile cantități medii peste norme.
În jumătate de sud a ţării se vor înregistra temperaturi peste mediile multianuale: 5-8 grade în Dobrogea, 3-6 grade în Muntenia, 4-7 grade în Banat, O-5 grade în Transilvania. Nici în noiembrie nu lipsesc precipitaţiile, urmând ca în nordul ţării şi în est să plouă chiar mai mult decât de obicei.
E posibil că la final de noiembrie să apăra și primele manifestări de iarnă-în nord și la munte-lapovite și ninsori.
În luna decembrie, valorile termice vor fi în general apropiate de mediile multianuale, iar în sud-estul și local în sudul și vestul țării vor fi posibile temperaturi medii lunare mai ridicate decât în mod obișnuit. Astfel, temperaturile se vor situa între 0-3 grade în Dobrogea, 0-2 grade în Banat, minus 1- 1 grad în Muntenia şi minus 5-O grade în Moldova. Şi precipitaţiile vor depăşi limita normală doar în centrul ţării.
Cantitățile lunare de precipitații se vor situa în limitele climatologice în majoritatea zonelor, local în centrul țării fiind posibile valori peste medii, iar în sud sub norme.