Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a declarat, luni, dupa terminarea sedintei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ca va dispune masuri pentru remedierea situatiei atat la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), cat si la celelalte parchete din teritoriu unde sunt astfel de probleme, relateaza Rompres.
'Din pacate, sunt anumite deficiente pe care nu stiu daca o sa le indreptam in cel mai scurt timp, pentru ca ele vizeaza probleme care tin de lipsa de personal si de fluctuatia personalului. Sunt acele cauze vechi, cu siguranta ca nici noi nu dorim sa stea pe rolul Parchetului un an sau doi fara sa fie solutionate, insa lipsa de personal este o problema despre care de un an tot amintesc ca exista, de un an tot spun sa reorganizam Ministerul Public, dar inca nu se rezolva', a spus Laura Codruta Kovesi.
Referindu-se la faptul ca ministrul Justitiei a cerut repunerea pe rol a cererii de revocare din functie a procurorului Tulus, Kovesi a spus ca este dreptul ministrului de a cere revocarea.
'Spre deosebire de alte rapoarte intocmite de Inspectia CSM, nu s-au propus alte revocari din functie. Sigur ca daca ministrul Justitiei considera ca pe baza acestui raport poate sa ceara revocarea unui procuror sef sectie sau procurorului sef, e liber sa o faca. Astazi nu am discutat nici activitatea procurorului Tulus, nici activitatea procurorului-sef Daniel Morar. Noi am discutat activitatea unei intregi structuri specializate a Ministerului Public si anume Directia Nationala Anticoruptie', a spus Kovesi.
Procurorul general al Romaniei a apreciat ca in proportie mare, activitatea DNA a fost considerata corespunzatoare, deficiente manageriale s-au gasit doar la o anumita sectie, in schimb la alte sectii s-a apreciat ca s-au luat masuri organizatorice bune, dar si ca sunt aptitudini reale de manageri ale unor procurori sefi.
Laura Codruta Kovesi a spus ca nu este vorba de a fi multumit sau nu de activitatea DNA, intrucat s-au adus in discutie toate probele care au fost sesizate de inspectia CSM.
'Asa cum ati observat, o parte dintre deficientele constatate au fost luate ca recomandari, iar o parte au ramas ca deficiente si ele trebuie sa fie indreptate in cel mai scurt timp. Aceasta hotarare va fi trimisa la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (…) Eu nu fac o apreciere daca acest raport este bun sau rau, pe mine ma intereseaza ca acele deficiente constatate sa fie indreptate. Ma intereseaza ca alti procurori din tara sa nu lucreze cu asemenea deficiente', a mai adaugat Laura Codruta Kovesi.