12.5 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialProcurorul general al Ucrainei: Ianukovici a plecat în Rusia cu peste 32...

Procurorul general al Ucrainei: Ianukovici a plecat în Rusia cu peste 32 miliarde de dolari

Fostul președinte Viktor Ianukovici și anturajul său au scos din țară peste 32 miliarde de dolari și i-au depozitat în Rusia, se arată într-o declarație a Biroului Procurorului General al Ucrainei, preluată de agenția rusă de știri, RIA Novosti.

”Toate statele, cu excepția Federației Ruse, cooperează cu Ucraina. Conform unor investigații recente, în Rusia au ajuns peste 32 de miliarde de dolari, din Ucraina”, a declarat procurorul general, Oleh Makhnitsky, pentru Financial Times.

Procurorul general al Federației Ruse, Iuri Chaika, a susținut că Ianukovici se află în Rusia și că nu va fi extrădat, acesta fiind președintele legitim al Ucrainei.

Makhnitsky a afirmat că Ucraina a solicitat sprijin pentru recuperarea unor bunuri Austriei, Liechtensteinului și Elveției.

La jumătatea lunii aprilie, Departamentul de Stat al SUA a anunțat că a trimis, la Kiev, un grup de agenți FBI, dar și experți financiari și juridici, pentru a facilita recuperarea unor active ucrainene din străinătate. Washington a solicitat o întâlnire multilaterală cu oficiali ucraineni, în același scop, care este în desfășurare la Londra.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă