Administrarea de către Libia a unor dosare privind procesele unor membri ai clanului Gaddafi ar putea constitui un moment de reper în istoria justiţiei, a afirmat miercuri, la ONU, procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI), Fatou Bensouda, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Fatou Bensouda a afirmat în faţa Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite că biroul său va ancheta în continuare crimele împotriva umanităţii comise atât sub regimul fostului dictator Muammar Gaddafi, cât şi în săptămânile ulterioare îndepărtării sale de la putere. Dar CPI şi Libia îşi dispută dreptul de a judeca acuzaţii.
Administrarea de către Libia a unor dosare ale familiei dictatorului decedat şi principalilor săi susţinători ar putea deveni „un moment la fel de emblematic ca Nürnberg” în istoria justiţiei internaţionale, a adăugat Bensouda.
Libia insistă să-l judece ea însăşi pe fiul lui Gaddafi, Seif al-Islam, dar şi pe fostul şef al spionajului libian, Abdullah Senussi. Ambii sunt deţinuţi în Libia, iar CPI i-a inculpat pentru crime împotriva umanităţii.
Biroul procurorului CPI nu este convins că Libia are capacităţile şi voinţa de a-i judeca, potrivit unor diplomaţi, chiar dacă Fatou Bensouda nu a ridicat obiecţii în faţa Consiliului de Securitate.
„Ceea ce se va întâmpla cu acuzaţii libieni va fi o pagină în cărţile de istorie ale justiţiei internaţionale; puţin contează unde se vor desfăşura anchetele şi procesele”, a declarat ea.
„Ei vor trebui să fie un exemplu strălucit pentru ceea ce poate fi realizat când oamenii fac efortul de a căuta dreptatea. Acest proces ar putea fi un «Nürnberg al Libiei»” şi ar putea constitui un exemplu pentru generaţiile următoare, a adăugat Bensouda.
CPI va trebui în curând să ia o hotărâre în privinţa acestui dosar, care ar putea fi apoi un precedent.
Această hotărâre „va fixa standardele pentru anii următori cu privire la modul în care Curtea şi statele comunică între ele”, a precizat ea.
Pentru a obţine dreptul de a-şi judeca ea însăşi acuzaţii, Libia va trebui să demonstreze judecătorilor CPI că anchetează în aceleaşi cazuri, pentru aceleaşi acuzaţii. Însă biroul condus de Bensouda a anunţat că Libia nu a îndeplinit în totalitate această obligaţie.
„Efectuând o procedură justă şi transparentă împotriva tuturor acuzaţilor, continuând totodată să respecte procedura fixată de CPI, Libia poate deveni un exemplu pentru alte state”, a subliniat Bensouda.
Ea a precizat în faţa Consiliului de Securitate că sunt în curs anchete privind crime comise de către susţinătorii lui Gaddafi în săptămânile ulterioare evacuării sale. Un nou dosar ar putea fi deschis în curând.
Bensouda a subliniat, de asemenea, că va ancheta infracţiunile comise de către rebeli.
„Având în vedere numeroasele infracţiuni comise în Libia şi provocările cărora trebuie să le facă faţă noul Guvern, mandatul CPI rămâne esenţial pentru a pune capăt impunităţii în Libia”, a concluzionat ea.