Bătrânul din fața mea merge vioi. Trage după el o sacoșă pe roți, semn că a pornit la cumpărături. Ceva mi se pare, totuși, nefiresc. Nu, nu e mersul, are un pas viguros, de om în putere. Și nici nu e ceva neobișnuit să vezi vârstnici în miezul zilei la cumpărături sau în autobuz. Au gratuitate pe transportul public, au nevoie să iasă din casă, poate s-au săturat de pereții fiecărei zile sau poate chiar au ceva de cumpărat. Realizez, în câteva momente, ce anume mi se pare nefiresc. Omul poartă pantofi de sport albi – adidași, cum le spunem în mod obișnuit –, iar de sub paltonul vechi tremură o pereche de blugi prea largi pentru picioarele lui. Are fular și o șapcă de stofă pe cap.
Cu siguranță, blugii și adidașii nu i-au aparținut dintotdeauna. Le-a primit, poate, de la vreun copil sau nepot. Sau poate și le-a cumpărat dintr-un magazin second-hand. În toate cartierele Capitalei sunt astfel de magazine cu haine purtate, aduse “de-afară”. În orașele din provincie, cu cât sunt mai mici, cu atât sunt mai multe astfel de magazine.
Nu am obrăznicia să îl întreb pe bătrân de unde are hainele. Și poate s-ar enerva și m-ar afurisi cu vreo două-trei cuvinte grele. Sau poate mi-ar spune că era mai bine pe vremea cealaltă. Sau aș afla că a fost muncitor, sau maistru, sau profesor și are o pensie așa cum au mai toți pensionarii noștri. Mă gândesc la repetatele măriri de pensii – speciale, le-au numit ei – ale parlamentarilor…
Sunt în jur de 5,5 milioane de pensionari în România, iar pensia medie este de 890 de lei pe lună. Pensia minimă garantată este de 400 de lei. Sume greu de definit din perspectiva supraviețuirii. S-ar putea ca specialiștii să explice coerent de ce stau lucrurile așa. Peste tot putem găsi specialiști ca domnul Gabriel Biriș, care să ne spună cum e treaba cu cifrele. Nu știu cum s-ar descurca dumnealor cu o pensie medie pe lună, dar, cu siguranță, specialiștii noștri vor ști să își asigure altfel bătrânețile.
Nici nu mai știu de când pensionarii din familia mea nu și-au cumpărat o haină nouă. Discuțiile mătușilor din provincie se învârteau adesea în jurul datei la care, în magazinul din nu știu care piață, s-a aflat că vin haine din Germania. Încerc să îmi amintesc când am cumpărat eu un lucru nou de îmbrăcat pentru ai mei.
…Ascult conversațiile de la medicul de familie. Au învățat să se programeze mai întâi, prin telefon, dar întotdeauna programările se decalează. Sunt mulți, au probleme de sănătate, pun întrebări, le place să converseze cu doctorul. Ies din cabinet mai vioi decât au intrat, cineva a stat de vorbă cu ei, i-a ascultat, au ce povesti prietenilor sau vecinilor, dacă mai au prieteni cu care să se întâlnească sau vecini de vârsta lor.
Pe ecranul televizorului din sala de așteptare de la medic, fără sonor, o televiziune de știri surprinde momentul în care un fost primar iese de la DNA. Îmbrăcat la patru ace, se suie pe locul din spate rezervat celor puternici dintr-o limuzină. Nu face comentarii.
O doamnă timidă întreabă cine e ultimul. Strânge în brațe o poșetă de mușama. O altă doamnă îi spune despre regula programării prin telefon. Un alt demnitar iese de la DNA. Prima doamnă spune cu voce scăzută că va aștepta până se termină programările. O voi lăsa înaintea mea, decid în gând. Al doilea demnitar se suie la volanul unei mașini de teren.
Citesc pe telefonul mobil un interviu cu vicepremierul Vasile Dîncu. Interesant, guvernul pare decis să facă foarte multă treabă, domnul Dîncu nu mai face politică de partid, face proiecte pentru țară. Ceva nu e în regulă! De fapt, încă ceva ce nu e în regulă. Nu faptul că domnul Dîncu povestește frumos despre ce va face ca demnitar, ci faptul că vrea să se apuce să joace golf îmi atrage atenția. Și că își dorește să se odihnească mai mult noaptea, și să petreacă șase luni la New York și alte șase la Paris, ca să scrie o carte.
E rândul meu la doctor. Pot să mai aștept un pic. Doamna în vârstă cu geantă de mușama își scoate mănușile de lână și, înainte de a intra, mă întreabă dacă totuși nu vreau să îmi urmez rândul. Nu, doamnă, eu am venit doar să îmi activez cardul de sănătate, am avut ceva mai multă vreme azi. Îmi mulțumește politicos și intră.
A fost profesoară de limba franceză la liceu, îmi spune medicul. Vine destul de des, e singură, mai stăm de vorbă, îi iau tensiunea…
Spectacolul străzii se stinge în ponoseala veșmintelor de mâna a doua. În stațiile de autobuz sau de tramvai, în holurile cabinetelor medicale sau ale policlinicilor, în piață, pe trotuar – peste tot, bătrâni care poartă haine de căpătat caută să dea un sens, oricare, zilei parcă tot mai scurte și mai sărace.
