Pentru un necunoscator al locurilor, ca sa ajunga la sediul primariei din comuna vasluiana Valeni este o adevarata aventura. Primaria este instalata intr-o cladire rudimentara undeva, la cateva sute de metri de soseaua Vaslui-Iasi, iar ca sa ajungi la ea trebuie sa strabati niste ulite intortocheate. Cum actualul sediu este amplasat si pe deal, e vai si amar de cel care se incumeta sa mearga pe jos pana acolo, ca singura sansa se dovedeste a fi cate-o escala, pentru a-si trage sufletul, in puzderia de barulete presarate pe drum, ca nu o data oamenii au pornit spre primarie ca sa-si rezolve treburile, iar, cand au ajuns acolo, au uitat pentru ce au venit si au ajuns sa se pupe cu primarul. De curand, staff-ul Primariei Valeni a hotarat sa achizitioneze cladirea Federalcoop, aflata la marginea soselei, in imediata apropiere a Centrului Cultural Valeni. „Este o cladire excelenta, atat ca asezare, cat si ca marime, intrunind toate conditiile necesare pentru a muta primaria acolo. Achizitia ne-a costat 2,5 miliarde de lei. La un asemenea pret, nici nu am mai stat sa ne tocmim. In foarte scurt timp, vom incepe lucrarile de amenajare, dar aceasta doar dupa ce vom hotari, in Consiliul Local, investitiile pe care le vom face aici”, a spus Dumitru Hapiuc, primarul comunei Valeni.