5.7 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSpecialPrimăria: Pasajul Mihai Bravu îşi va amortiza investiţia în 2 ani

Primăria: Pasajul Mihai Bravu îşi va amortiza investiţia în 2 ani

Şeful Direcţiei de Transporturi din Primăria Capitalei, Ion Dedu, spune, pentru romanialibera.ro, că pasajul suprateran care va fi construit anul acesta în zona Mihai Bravu – Splaiul Unirii îi va ajuta pe şoferii bucureşteni să economisească 50.000 de euro, bani de combustibil, în fiecare zi.

„Pasajul poate prelua 2.000 de maşini pe sens în fiecare oră. Sunt două sensuri şi, dacă ar fi să considerăm un interval de circulaţie de 12 ore pe zi, ne-ar da un trafic de aproximativ 50.000 de vehicule zilnic. Să zicem că, folosind pasajul, fiecare maşină economiseşte un litru de combustibil în fiecare zi, adică circa un euro. Într-o lună ar ieşi economii de 1,5 milioane de euro. Ceea ce înseamnă un total de cel puţin 15 milioane de euro pe an”, calculează Ion Dedu.

Primăria estimează că pasajul de la Mihai Bravu va costa 28 de milioane de euro.

Aşadar, toată investiţia ar urma să fie recuperată, prin economiile aduse „la buzunarul şoferilor”, în doi ani.

„Construcţia la pasajul de la Piaţa Sudului începe în a doua jumătate din 2011”

„Pasajul Mihai Bravu face parte din strategia de dezvoltare a Bucureştiului, care presupune prioritizarea circulaţiei pe inelul principal al oraşului. Adică pe traseul Basarab – Nicolae Titulescu – Iancu de Hunedoara – Ştefan cel Mare – Calea Văcăreşti – Şoseaua Olteniţei – Şoseaua Viilor – Tudor Vladimirescu – Panduri – Vasile Milea. În toate intersecţiile mari de pe acest traseu vom face pasaje supraterane sau subterane”, explică Ion Dedu.

Astfel, până în 2013 ar mai trebui modernizat Pasajul Muncii, finalizat Pasajul Iancului – Mihai Bravu, reconfigurată Piaţa Victoriei şi finalizate lucrările la străpungerea Progresul-Viilor, plus pasajul subteran Piaţa Sudului. Pentru acest ultim proiect, Ion Dedu a precizat că totul ţine de momentul în care va fi aprobată finanţarea.

„În cazul pasajului subteran din zona Piaţa Sudului dorim să accesăm fonduri europene. Proiectul este finalizat şi depus spre aprobare. Acum aşteptăm răspunsul. Dacă totul va fi în regulă, va urma perioada licitaţiei, care va mai dura câteva luni. Lucrările ar putea începe în a doua jumătate a anului 2011”, mai spune şeful Direcţiei de Transporturi din Primăria Capitalei.

„Durează un an dacă nu apar complicaţii”

Înapoi la Pasajul Mihai Bravu. Proiectul va fi destinat exclusiv traficului auto, tramvaiul 34 care circulă pe acest traseu urmând să rămână la sol.

Construcţia va avea o lungime de 700 de metri şi patru benzi pe sens, va începe din Bulevardul Mihai Bravu, în dreptul staţiei de metrou, şi va traversa Splaiul Unirii şi intersecţia Văcăreşti. Municipalitatea promite că traficul va fi restricţionat doar şase luni şi că lucrările nu vor dura mai mult de un an.

Totuşi, Ion Dedu menţionează că acest grafic va fi respectat doar dacă „în timpul lucrărilor nu vom da peste reţele edilitare neevidenţiate în planul urbanistic”.

Dedu aminteşte că proiectul Pasajului Basarab a fost întârziat doi ani în primul rând din cauza ţevilor şi conductelor „uitate” în subsol.

Constructor controversat

Un alt detaliu important despre Pasajul Mihai Bravu: va fi construit de firma românească Romstrade, companie controlată, în proporţie de 76 la sută, de Nelu Iordache, considerat unul dintre „regii asfaltului” din România. El este şi patronul companiei aeriene Blue Air.

Romstrade nu s-ar simţi foarte bine din punct de vedere financiar în această perioadă.

Potrivit Săptămâna Financiară, constructorul Pasajului Mihai Bravu urma să fie „asaltat” la sfârşitul anului trecut de mai multe cereri de insolvenţă.

Publicaţia mai arată că Romstrade a avut în 2009 o cifră de afa­ceri de peste un miliard de lei şi un pro­fit de circa 160 de milioane lei, cu 1.225 de an­gajaţi. Potrivit unui top al celor mai mari contracte încheiate cu statul în 2009, Rom­strade s-a clasat pe locul 10, cu suma de 125 de milioane de lei.

Claudiu Berbece
Claudiu Berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă