Un om a cărui viaţă poate sta la baza unui film de aventuri. Un om cu sânge de român, despre care se spune că a pus bazele Australiei moderne. La numai 30 de ani devenea preşedinte al Sindicatelor Unite din Queensland. A fost prim-ministru al statului Queensland, timp de şapte ani, din 1919. Al doilea stat, ca mărime, al Australiei. A fost vice-premier al Australiei şi ministru de Finanţe al acestei ţări, din 1929. În timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale a fost în fruntea Comitetului de coordonare a tuturor fabricilor australiene care se ocupau de producţia de război. A murit la 9 februarie 1950, fiind înmormântat cu onoruri de stat. Azi, cine se duce în Australia va avea surpiza să descopere în Canberra – capitala ţării – un cartier care poartă numele personajului nostru – Theodore. La fel şi o şcoală din acel cartier. Iar în statul Queensland există un orăşel cu numele Theodore. Este modul în care australienii recunosc meritele acestui om. Ca să nu mai spunem de nenumăratele cărţi de istorie care au apărut în Australia, dedicate vieţii lui Edward Granville Theodore.
Am scris în ziarul România liberă – articol apărut la data de 14 ianuarie 2011 – despre povestea acestui om, născut în Australia, dar care îşi are rădăcinile în Galaţi. Dacă ne întoarcem în trecut, descoperim că în Galaţi a trăit, între 1826 – 1901, un preot, Gheorghe Teodorescu. Om de vază al oraşului, implicat în administraţia urbei, arată documentele istorice. El a avut un fiu, pe Vasile, născut în 1853, care a emigrat în Australia şi s-a căsătorit, în 1882, cu o irlandeză – Annie Tanner, stabilindu-se în Port Adelaide. Au avut şase copii. Al doilea dintre ei a fost Theodore. De ce în acte apare numele Theodore? Pentru că, ajuns în Australia, Vasile Teodorescu a fost naturalizat, în 1886, schimbându-şi numele în Theodore.
La data când am scris materialul, anul trecut, nu ştiam cu siguranţă dacă Edward Granville Theodore, emblematicul personaj politic al Australiei interbelice, a venit în România. Dacă a fost practic interesat vreodată de rădăcinile sale. Între timp, lucrurile s-au clarificat, şi asta datorită unui documentarist din Galaţi, Virgil Guruianu, pasionat de căutarea documentelor din trecut, din arhivele acestui oraş. Pentru că – nu-i aşa?! – întotdeauna trecutul mai are ceva de spus prezentului! Documentaristul îşi publică însemnările într-o rubrică săptămânală, în paginile ziarului gălăţean „Viaţa liberă”. Am ţinut legătura cu un redactor de la acest ziar, Angela Ribinciuc, care m-a anunţat recent de un fapt cu totul special, legat de materialul scris de mine despre Edward Theodore. Căutând informaţii din presa locală interbelică, documentaristul a găsit la Biblioteca „V. A. Urechia” din Galaţi o scrisoare publicată în paginile ziarului „Acţiunea”, la 11 ianuarie 1932. Scrisoarea era semnată de Eleonora M. Ionescu, rudă a familiei Teodorescu. Scrisoarea adresată ziarului „Acţiunea” venea ca o lămurire suplimentară în legătură cu un material apărut, în acea perioadă, despre Edward Granville Theodore. Există un pasaj care ne interesează în cea mai mare măsură, doamna Ionescu referindu-se la vizita pe care Theodore a făcut-o în România, în anul 1921. Pe atunci, Theodore era prim-ministru al statului Queensland. Iată fragmentul din acea scrisoare : „Fiind delegat de statul său pentru a contracta un împrumut la Londra în anul 1921, a vizitat Bucureştii. În timpul şederii sale la Bucureşti, numeroşi gazetari l-au intervievat, pe care i-a primit cu multă abilitate”.
Poate că nu întâmplător Edward Granville Theodore a venit în Bucureşti. Am primit, între timp, o altă informaţie preţioasă – preotul Gheorghe Theodorescu, din Galaţi, a murit la Bucureşti, în 1901, aici fiind şi înmormântat. Din păcate, în ziua de azi nu mai există niciun document, în arhiva Direcţiei Cimitirelor din Capitală, care să arate unde anume a fost înmormântat bunicul lui Theodore. Informaţia legată de înmormântarea lui Gheorghe Teodorescu în Bucureşti provine de la un alt preot, tot din Galaţi, Eugen Drăgoi, la rândul său pasionat de istorie şi de arhive. Altă întrebare este dacă politicianul australian cu sânge de român a fost cumva în vizită la Galaţi. În acest caz, putem doar să tragem o concluzie, fără existenţa unor fapte concrete – preotul Drăgoi mi-a spus că la Muzeul de Istorie din Galaţi este păstrată o carte de vizită a lui Edward Granville Theodore, care datează din 1924 sau 1926. Deci e posibil ca Theodore să fi fost atunci în oraşul de la Dunăre.
Poate că unii s-ar întreba de ce ne interesează azi fapte petrecute cu zeci şi zeci de ani în urmă. Că la un moment dat un lider emblematic al politicii de stânga din Australia a spus – „Theodore şi tipii aceia din jurul lui au făcut această ţară”, nu pare să răscolească prezentul. Sau că un alt politician al perioadei interbelice din Australia recunoştea despre Theodore că „a fost omul cel mai rece şi cu cea mai bună minte financiară din emisfera sudică”, nici asta nu ar fi foarte important. Cred însă că ideile pe care Theodore le-a promovat, ca politician, ar trebui să ne atragă atenţia, pentru că de asemenea caractere are nevoie şi România, la momentul actual. Theodore a plecat în viaţă cu un îndemn de la tatăl său – „adevărul te va elibera, luptă pentru drepturi”. Asta a şi făcut acest personaj, urcând scara politică a ţării cât un continent. Edward a promovat conceptul politicii „fără doctrine”, scopul său principal fiind acela de a face bine oamenilor simpli. Ca lider sindical, s-a luptat pentru drepturile salariaţilor şi a impus o legislaţie care îi apăra pe angajaţi în faţa patronilor. Cât a fost prim-ministru în Queensland, timp de şase ani, Theodore a vrut să creeze „paradisul omului mic”, încurajând industria şi agricultura, investiţiile în transporturi şi irigaţii, a garantat proprietatea fermierilor asupra pământului, a pus bazele unui sistem bancar cu dobânzi mici la creditele pentru întrerpinzători, a dezvoltat sistemul sanitar.
Iată dovada că roata istoriei nu stă pe loc! În timpul crizei economice de la începutul anilor ’30, Theodore, în calitate de vice-premier al Australiei, s-a opus planului de reducere a cheltuielilor publice, prin scăderea salariilor şi a pensiilor, ca posibilă variantă de salvare a ţării. Edward a propus, în schimb, un cu totul alt plan – să ataci criza, nu să ai o atitudine defensivă. Asta însemna, între altele, susţinerea întreprinzătorilor din industrie şi agricultură, prin expansiunea creditelor cu dobânzi mici şi emiterea titlurilor de stat care să fie răscumpărate abia după trecerea crizei, dar şi crearea locurilor de muncă, încurajându-se investiţiile masive ale statului.
Cu siguranţă că şi România ar avea azi nevoie de un Theodore…
