2.8 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSpecialPreţurile „Bechtel“, reînviate pe autostrada Transilvania?

Preţurile „Bechtel“, reînviate pe autostrada Transilvania?

 

Compania de Autostrăzi este dispusă să plătească pentru continuarea lucrărilor la autostrada Transilvania până la 14,2 milioane euro pe kilometru, adică un preţ aproximativ egal cu cel încasat de firma americană Bechtel pe aceeaşi autostradă.

În pofida adoptării unor standarde de cost care stabilesc precis costurile de realizare a unei autostrăzi în diferite configuraţii ale reliefului, precum şi pe cele ale realizării diferitor tipuri de lucrări de artă pentru autostrăzi, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), instituţie finanţată din taxele plătite la buget de către români dar şi din roviniete cumpărate de aceştia, este dispusă să achite sume uriaşe pentru realizarea unor noi segmente din autostrada Transilvania.

Este cazul segmentului Ogra (jud.Mureş) – Câmpia Turzii (jud. Cluj), sector pentru care CNADNR va plăti constructorilor până la 2,33 miliarde lei (adică 531,5 milioane euro), inclusiv TVA, pentru cei 37,2 kilometri de autos­tradă care separă cele două localităţi. Suma include posibile suplimentări ale lucrărilor în valoare de 320 milioane euro. Informaţiile apar în anunţul de participare pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 2A publicat zilele trecute. Termenul pentru finalizarea contractului este de 64 de luni de la data atribuirii.

Suma pe care CNADNR spune că o poate oferi constructorilor este aproximativ egală cu media sumei plătite firmei americane Bechtel pentru fiecare kilometru de autostradă cons­truit. Astfel, pe parcursul celor 9 ani de prezenţă în România americanii au încasat 1,25 miliarde euro pentru 64 kilometri definitivaţi între Câmpia Turzii şi Gilău şi pentru alţi 52 de kilometri terminaţi în proporţie de 50% între Suplacu de Barcău şi Borş. Media plăţilor pe kilometru rezultă a fi de 14,8 milioane euro, adică cu 400.000 de euro mai mult decât ar putea încasa viitorul constructor de pe Ogra-Tg.Mureş. Preţul oferit de către CNADNR este de 2,5 ori mai mare decât cel prevăzut în standadele de cost ale Ministerului Transporturilor. Într-adevăr, aceste standarde nu includ şi costul de realizare al lucrărilor de artă, însă este puţin probabil ca acestea să ducă la mai mult de o dublare a costurilor.

Fiind vorba de preţuri maximale, estimative, la licitaţie sumele cerute ar putea scădea până la 60%, spune un specialist al Companiei de Drumuri, cunoscător al proiectului. Relieful dintre Ogra şi Câmpia Turzii este împărţit între câmpie şi deal iar traseul trece pe Valea Mureşului, fapt pentru care va fi necesară construirea unui anumit număr de lucrări de artă. Preţul final ar putea coborî spre 6 milioane de euro pe kilometru, spune specialistul.

Dărnicia de care dă dovadîă CNADNR surprinde. Compania a semnat cu mai mult de un an în urmă un contract cu firma Spedition UMB, deţinută de Dorinel Umbrărescu, pentru construirea a 8,7 kilometri de autostradă între localităţile Gilău şi Nădăşel. Deşi a trecut peste un an de atunci lucrările nu au început, ca urmare a faptului că lipsesc banii.

„În contextul actualei crize ­economice, fondurile alocate de la bugetul de stat pentru obiectivul de investiţii Autostrada Braşov-Cluj-Borş nu au putut asigura ­începerea lucrărilor pentru secţiunea 3A1 Gilău – Nădăşelu km 0+000 – km 8+700, astfel a fost amânată începerea lucrărilor de execuţie până la identificarea şi asigurarea fondurilor necesare”, spuneau în toamna anului trecut oficialii CNADNR. Pe lângă sectoarele Câmpia Turzii-Ogra şi ­Gilău-Nădăşel, CNADNR a organizat licitaţie şi pentru Suplacu de Barcău-Borş realizat de Bechtel doar pe ­jumătate.   

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă