4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialPreședintele sirian Bashar al-Assad i-a transmis lui Vladimir Putin condoleanțe, după tragedia...

Președintele sirian Bashar al-Assad i-a transmis lui Vladimir Putin condoleanțe, după tragedia aviatică din ziua Craciunului. Și SUA, Germania și Franța și-au exprimat solidaritatea cu Rusia

Președintele sirian Bashar al-Assad, cât și ambasadorii Statelor Unite, Franței și Germaniei, și-au exprimat, duminică, solidaritatea cu Rusia, ca urmare a accidentului aviatic care a avut loc în dimineața de Crăciun, soldat cu moartea a 92 de persoane, informează Sputnik News.

„Suntem foarte întristaţi de prăbuşirea avionului rus în Marea Neagră. Suntem alături de rudele victimelor”, au transmis cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier. 

La rândul lor, ambasadorii Statelor Unite, Franţei şi Germaniei și-au exprimat solidaritatea cu Rusia. Totodată, preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, i-a transmis o telegramă de condoleanţe omologului său rus, Vladimir Putin.

„Cu adâncă tristeţe, am primit vestea tragică despre prăbuşirea avionului rus Tu-154, în care se aflau prieteni dragi care voiau să împărtăşim victoria poporului din Alep”, i-a transmis liderul sirian lui Putin.

Un avion militar rus, cu 91 de persoane la bord, care a decolat din Soci către Siria, s-a prăbușit în Marea Neagră, a precizat Ministerul rus al Apărării, citat de publicațiile din Rusia. La bordul avionului, se aflau 91 de persoane, între care jurnalişti, militari şi membri ai Orchestrei Aleksandrov, care urmau să concerteze la de Revelion în baza militară rusă Hmeymim (Siria).

Ministerul rus al Apărării a mobilizat echipe de salvare în Marea Neagră, dar şi în zona muntoasă Krasnodar, situată la nord de staţiunea Soci. „Avionul s-a prăbuşit probabil din cauza unei defecţiuni sau a unei erori umane”, a declarat un oficial militar citat de site-ul agenţiei Sputnik.

Avionul militar, de tip Tupolev Tu-154, făcuse escală la Soci pentru realimentare, după decolarea de la Aerodromul Şkalovski, situat în apropiere de Moscova. Aeronava militară a dispărut de pe radare în jurul orei 5.40 (6.40, ora României), după aproximativ 20 de minute de zbor. 


Citește și: Accidente în care au fost implicate avioane militare rusești

De-a lungul anului 2016, au mai avut loc trei tragedii aeriene, care au implicat avioane militare rusești. Astfel, la 19 decembrie 2016, Ministerul Apărării rus a anunțat că unul dintre avioanele sale s-a prăbușit în nord-estul Siberiei, dar că nimeni nu a murit în accident. Potrivit ministerului, 23 de persoane au fost transportate pe calea aerului la spital, dintre care 16 erau în stare gravă. 


Citește mai multe detalii aici: FOTO+VIDEO. Un avion militar rus cu 92 de persoane la bord s-a prăbușit în Marea Neagră. 10 cadavre și bucăți din aeronavă au fost recuperate. Oficialii ruși exclud ipoteza unui atac terorist │INFOGRAFIC

Resturi ale aeronavei au fost găsite la adâncimi de 50-70 de metri în Marea Neagră, la aproximativ un kilometru și jumătate de coasta orașului Soci, scrie TASS. Experții ruși le-au declarat jurnaliștilor de la TASS că în aproximativ o săptămână vor fi recuperate toate resturile avionului. 


Citește și: În ultimii 15 ani, avionul rusesc Tupolev 154 a fost implicat în șapte accidente aviatice grave | VIDEO

Modelul de avion Tupolev Tu-154 este cunoscut pentru numărul mare de incidente în care a fost implicat, încă de la crearea sa, în anii  ’60. Cea mai recentă tragedie a avut loc duminică, în dimineața Crăciunului, când o aeronavă din acest model care transporta 92 de persoane s-a prăbușit în Marea Neagră.


 

Cele mai citite

Drone ucrainene ar fi distrus un depozit de muniție rusesc din regiunea Rostov

Drone ucrainene cu rază lungă de acţiune ar fi atacat recent un depozit de muniţie situat pe terenul de antrenament militar Kadamovsky din regiunea...

Descoperire surprinzătoare despre creierul uman

Un studiu realizat de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din California (Caltech) a dezvăluit o descoperire surprinzătoare despre creierul uman: procesăm gândurile la...

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă