Ziua internationala pentru libertatea presei a fost marcata si de asta data cu cateva bilanturi si notite sumare tolerate cu greu chiar in paginile de presa, din cauza de rutina. Ai zice ca se face punte spre Ziua internationala a igienei mainilor, care ii urmeaza la scurt interval. Iar Pilat din Pont isi spala mainile si arunca apa. E drept ca si UNESCO vrea de fiecare data sa impuste mai multi iepuri. Cu trei ani in urma, ziua presei era asociata cu lupta impotriva saraciei mondiale. Anul acesta i se cere presei sa fie "platforma de dialog si vector de intelegere mutuala" in dialogul dintre culturi. Nu stii spre care urgenta sa intorci mai repede capul.
Cei care se bucura de libertatea, chiar daca imperfecta, a presei uita sa o mai aprecieze. Dar peste o suta de ziaristi care inca zac prin inchisorile lumii scrijelesc pe zid semnele calendarului care ii apropie de aceasta zi si spera ca presiunile internationale le vor usura soarta. Nu trebuie sa-i uitam. Aiatolahii de la Teheran trebuie sa stie ca lumea libera nu accepta pe neverificate sentinta cu opt ani de inchisoare pentru spionaj aruncata ziaristei Roxana Saberi, numai fiindca ajunsese sa deranjeze.
Alte doua ziariste americane sunt detinute in Coreea de Nord, tot sub pretextul spionajului. China, Cuba, Erythreea, care la sfarsitul anului trecut tineau la zdup jumatate din ziaristii arestati de pe glob, ar trebui hartuite constant. Barack Obama nu a ezitat sa citeze si alte tari care le pun calus ziaristilor: Azerbaidjan, Zimbabwe, Birmania, Uzbekistan sau Sri Lanka. Mi-ar fi placut o referinta pentru ciomagarii din Moldova.
Culmea este ca absolut toate constitutiile nationale, dupa modelul Declaratiei universale pentru drepturile omului adoptata de ONU in 1948 (iar la origine se afla chiar Declaratia franceza din 1789), se lauda ca respecta aceasta libertate. Am vazut cat de respectuos a fost asasinata Ana Politkovskaia. Nici astazi nu e prea recomandabil sa fii ziarist de investigatie in Rusia. Acolo unde mafiile clanice sau statale detin puterea, esti mult mai expus, ca ziarist de investigatie, decat pe front. Bravul ziarist italian Roberto Saviano, care a investigat despre camorra napolitana, a decis, pana la urma, sa se exileze.
Viata ii devenise imposibila. Adevaratele democratii se pot mandri cu ziaristi care au facut pentru aflarea unor adevaruri mai mult decat toate institutiile. Cand cade un presedinte ca Nixon din cauza unor revelatii de presa, se consolideaza democratia.
Uneori si presa serioasa se discrediteaza singura, in goana dupa senzationalul ieftin. Intreg serialul cu pata de pe rochia unei stagiare de la Casa Alba a esuat in derizoriu. Atatea redactii isi pierdusera umorul! Naivii cred ca presa poate inventa subiecte de anvergura cu care sa deruteze opinia publica, sa o manipuleze pe o durata indelungata. Sunt diversiuni efemere, cititorul tot ajunge sa simta cand e pacalit. Adevaratul ziarist functioneaza ca un seismograf sensibil. Dar simturile si judecata de valoare ii raman treze numai atunci cand el insusi are grija sa-si mentina independenta. Imediat ce-si "vinde" pana, incepe sa scrie fals, se discrediteaza singur. Sau intra sub cenzura economica, si mai insidioasa decat cea ideologica.
Dar asta nu inseamna ca omul politic, atunci cand in sinea lui nu da doi bani pe libertatea presei, are dreptul sa-i arunce laturi in cap. Exemplele le cunoasteti mai bine decat mine. Exista o ciudata simbioza intre omul politic si ziarist. Atunci cand primul este inteligent, ii serveste celui de-al doilea un mesaj condensat, un "storytelling" care poate deveni o comunicare bine tintita, un mesaj eficient. Cand lipseste respectul reciproc, ambii pica in agresivitate, transmit mesaje confuze, planteaza dezacorduri gramaticale in memoria frageda a copiilor de scoala, coboara sub limita oricarei demnitati. Iar cand ziaristul nu verifica informatia, mai bine se apuca de altceva. De altfel, puterea celui care detine informatia este si ea relativa. Fiindca forta informatiei e dependenta de conjuncturi complexe, nu este o dinamita pasiva.
Libertatea presei este un castig cert in ultimele doua decenii romanesti. Dar ea este sabotata de niste uriase amortizoare de vata (instalate de clasa politica, de grupurile de interese etc.) care limiteaza libertatea initiativei democratice. Cineva ar trebui sa numere, de ziua presei, cate mari scandaluri politice, economice, sociale, pe langa cele de moravuri, preferatele presei, au fost ingropate, desi iesisera la iveala. Ar trebui sa ne intrebam si cum stam cu batalia pentru onestitate, profesionalism, finete sau – scuzati enormitatea pretentiilor! – chiar batalia pentru un model de societate… Oare sa fie ele mai putin importante decat toate crimele, cancanurile politice sau accidentele jalnice, care ajung direct pe pagina intai si devin astfel amintirile cele mai trainice ale generatiei de maine, in lipsa de alte repere si valori?
