2.7 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialPremierul francez: Românii trebuie să primească în câteva luni semnalul de aderare...

Premierul francez: Românii trebuie să primească în câteva luni semnalul de aderare la Schengen cu frontierele aeriene

Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a declarat că Parisul susţine acordarea României, „în câteva luni”, a „semnalului” aderării la spaţiul Schengen cu punctele de frontieră de pe aeroporturi, anunţă mediafax.

„Franţa a acordat mereu o atenţie sporită intenţiei României, a guvernului român de a adera la spaţiul Schengen, însă, după cum ştiţi, apartenenţa la acest spaţiu presupune atât drepturi, cât şi obligaţii. Prin urmare, dacă se vrea avansarea negocierilor şi nu aşteptarea unei etape următoare, este nevoie de pragmatism. De aceea, Franţa a propus ca măsură imediată permiterea deschiderii frontierelor aeriene”, a afirmat Ayrault, într-un interviu difuzat sâmbătă de Digi 24, realizat la finalul vizitei oficiale în România a oficialului francez (11-12 iulie).

Întrebat ce înseamnă „măsură imediată”, el a răspuns că „în câteva luni” şi îşi doreşte ca acest pas să fie făcut până la sfârşitul anului, deşi îi este foarte greu să dea un termen exact având în vedere că decizia aderării la Schengen se ia în unanimitate de către celelelate state.

El a arătat că „România este pregătită” pentru acest prim pas al aderării la Schengen datorită „eforturilor extraordinare făcute” şi a adăugat că „românii trebuie să primească un semn din partea Europei”.

 

Pe de altă parte, el a arătat că „e încă de lucru” pentru cealaltă etapă a aderării şi cu punctele de frontieră terestră.

„Sigur că rămân şantierele celorlalte aspecte care trebuie corectate. Fiecare stat membru al spaţiului Schengen are drepturi, dar şi obligaţii, cum spuneam mai devreme, cea mai importantă fiind obligaţia de a asigura securitatea la frontieră, pentru a se putea atinge astfel şi obiectivul comun al acestui spaţiu, respectiv asigurarea securităţii colective contra criminalităţii, corupţiei. (…) E vorba de garanţiile cu care România şi celelalte ţări candidate, precum Bulgaria, trebuie să vină în privinţa asigurării depline a frontierelor contra criminalităţii, garanţii că lupta împotriva corupţiei va continua cu mai mult aplomb. Toate acestea sunt angajamente asumate de toate statele Schengen, deci e încă de lucru”, a mai spus Ayrault.

Premierul francez a declarat şi joi, la întrevederea cu preşedintele Traian Băsescu, de la Palatul Cotroceni, că Parisul a fost întotdeauna deschis aderării României la spaţiul Schengen, menţionând că măsurile de combatere a corupţiei şi criminalităţii vor ajuta acestui obiectiv.

El a reiterat poziţia Franţei privind aderarea României la Schengen în două etape, un prim pas vizând ridicarea controalelor la punctele de frontieră de pe aeroporturi. „În opinia noastră, aderarea României la spaţiul Schengen trebuie să se facă în două etape, în primul rând prin ridicarea controalelor la frontierele aeriene. Desigur, această decizie se va lua în cele mai bune condiţii”, a spus oficialul francez.

Preşedintele Băsescu i-a spus prim-ministrului francez că pentru România aderarea la spaţiul Schengen şi zona Euro se află între cele trei probleme cele mai urgente ale ţării.

Preşedintele Traian Băsescu afirma în urmă cu două săptămâni, într-un interviu pentru Wiener Zeitung, că se aşteaptă ca aderarea României la spaţiul Schengen să aibă loc în aprilie 2014, dar ţara noastră trebuie să îşi îndeplinească angajamentele.

„Contez pe aderarea noastră în aprilie 2014”, afirma Băsescu pentru Wiener Zeitung, întrebat când va deveni România membră Schengen.

Decizia privind calendarul de aderare a României şi Bulgariei a fost amânată la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din luna martie, în urma opoziţiei Germaniei, Olandei şi Finlandei, care au arătat că aşteaptă ca Bucureştiul şi Sofia să aibă mai întâi mai multe progrese în cadrul Mecanismului de Verificare şi Cooperare în domeniul Justiţiei. Următorul raport al Comisiei Europene privind MCV pentru cele două ţări este aşteptat în luna decembrie a acestui an.

 

Cele mai citite

Ucraina ar fi nevoită să scadă vârsta de mobilizare în armată la 18 ani

Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front...

Trump l-a desemnat miercuri pe generalul în rezervă Keith Kellogg ca emisar al său pentru Ucraina şi Rusia

Preşedintele ales al SUA, republicanul Donald Trump, l-a desemnat miercuri pe generalul în rezervă Keith Kellogg ca emisar al său pentru Ucraina şi Rusia,...

Ucraina ar fi nevoită să scadă vârsta de mobilizare în armată la 18 ani

Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front...
Ultima oră
Pe aceeași temă