20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPrefectul, prins cu copiuţa

Prefectul, prins cu copiuţa

Prefectul de Sibiu a copiat de pe Internet fraze întregi, pe care le-a inclus în me¬sa¬jul său de 1 Decembrie.

Prefectul de Sibiu, Constantin Trihenea, şi-a copiat mesajul transmis poporului de 1 Decembrie de pe internet. Frazele sunt copiate de pe diferite site-uri, iar discursul nu face nici o trimitere către sursele de unde consilierii săi s-au inspirat. Descoperirea a fost făcută de jurnaliştii de la publicaţia locală Turnul Sfatului. Discursul prefectului se vrea, de fapt, o lecţie de istorie. „La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, s-au reunit peste 1228 delegaţi aleşi şi peste 100.000 oameni veniţi din toate colţurile Transilvaniei pentru a consfinţi, în mod liber de orice constrângere, hotărârea de unire cu patria-mamă. Într-o atmosferă de puternic entuziasm popular, prin glasul lui Vasile Goldiş, Marea Adunare Naţională a proclamat unirea «acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România». Rezoluţia Unirii prevedea înfăptuirea unui regim democratic în România”, este una din frazele aflate în discursul lui Trihenea. Întreaga construcţie de mai sus este identică textului apărut într-o revistă din 2003 a Grupului Şcolar Iuliu Maniu din Arad.   

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă