La prima vedere, în fotografia făcută în mijlocul protestelor de la Vancouver, doi tineri par să se sărute, întinşi pe asfalt, fără să observe haosul violent provocat de pierderea campionatului de hochei. După câteva zile de la incident, cuplul a fost identificat şi adevărata poveste a „sărutului”, dezvăluită.
Poza făcută de fotograful de origine canadiană Richard Lam a devenit celebră la nivel internaţional: a apărut în presă, pe Facebook şi pe Twitter şi părea gata să devină una dintre fotografiile intrate în istorie. Mulţi s-au întrebat dacă aceasta era un fals şi însuşi fotograful s-a îndoit de momentul surprins.
Cuplul misterios care a făcut istorie
Un martor, care s-a identificat ca „William”, a scris, ulterior, unui ziar local pentru a-şi prezenta versiunea. Acesta a declarat că se afla în vârful unei parcări suspendate şi se uita în jos, spre locul unde a fost făcută fotografia. „Ceea ce s-a întâmplat a fost că poliţia a grăbit mulţimea şi cuplul a fost pur şi simplu dărâmat de aceasta. Fata a fost împinsă şi s-a lovit cu capul de asfalt, iar prietenul ei a căzut peste ea.”
Presa australiană a identificat bărbatul din poză ca fiind Scott Jones, un tânăr de 29 de ani din Melbourne, care locuia în Vancouver de şase luni. Se crede că femeia ar fi prietena lui, Alex Thomas, de origine canadiană.
Tatăl lui Scott, Brett Jones, şi-a recunoscut fiul în poza care a circulat în toată lumea cu ajutorul internetului şi al presei. Mama sa, Megan Jones, a declarat pentru NineMSN: „L-am recunoscut pentru că niciodată nu are prea multe haine pe el şi întotdeauna poartă acelaşi lucru”.
Înainte ca povestea să iasă la suprafaţă, aceasta a spus că a fost şocată să îşi vadă fiul zăcând în mijlocul străzii, dar nu a fost surprinsă. „Este ceva ce ar face el, ăsta este băiatul nostru. Ar trebui să-mi fie inundată casa ca să ajung la ştiri, dar el nu trebuie decât să sărute o fată frumoasă.”
Povestea fotografiei
Richard Lam a făcut fotografia în timpul protestelor care au urmat pierderii meciului de hochei de către echipa oraşului Vancouver în campionatul Stanley Cup. „Era un haos complet”, a declarat fotograful.
„Protestatarii au dat foc unor maşini şi am văzut hoţi spărgând vitrina unui magazin din apropiere. Apoi poliţia s-a îndreptat spre noi. Am observat doi oameni zăcând în mijlocul străzii, în spatele liniei formate de echipajele de poliţie şi am făcut poza”, a adăugat acesta.
Dar Lam nu şi-a dat seama de momentul surprins până când nu s-a uitat din nou la poze. Atunci, redactorul său i-a indicat că cei doi nu erau răniţi, ci păreau mai degrabă să se sărute.
Tatăl lui Scott a spus că acesta o încuraja pe Alex şi a sărutat-o, spunându-i „totul va fi bine”, acesta fiind momentul fotografiat de Lam. Alex a scăpat doar cu vânătăi pe picioare. „Amândoi sunt pur şi simplu complet uimiţi că fotografia a făcut înconjurul lumii”, a mai afirmat acesta.
Oficialii din Vancouver au declarat că aproximativ 150 de oameni au avut nevoie de spitalizare şi în jur de 100 de persoane au fost arestate în timpul protestului. În urma manifestaţiei au rămas maşini incendiate, magazine prădate şi ferestre sparte. Şeful poliţiei, Jim Chu, a spus că nouă ofiţeri de poliţie au fost răniţi, unii dintre ei cu urme de muşcături. Acesta i-a numit pe cei care au stârnit protestul „infractori şi anarhişti”.
Fotograful nu şi-a dat seama de momentul surprins până când redactorul său i-a indicat că cei doi nu erau răniţi, ci păreau mai degrabă să se sărute.