Timp de 17 ani, Jerry Givens a dus la îndeplinire sentinţele judecătorilor: a omorât 62 de oameni, în Virginia. Givens (59 de ani) a avut una din cele mai vechi meserii din lume: a fost călău.
„Călăul este cel care suferă. Persoana care face execuţia trăieşte cu lucrul ăsta întreaga viaţă. El trebuie să poarte această povară. Cine îşi doreşte asta pentru el?”, spune călăul, într-un interviu acordat publicaţiei americane Newsweek.
Bărbatul le-a povestit jurnaliştilor americani ce a simţit de fiecare dată când a omorât un deţinut: o ameţeală provocată de adrenalină, în faţa unei realităţi crude- să stai în spatele unei perdele şi să apeşi pe pârghia care declanşează cocktailul fatal de droguri. Asta i se pare o procedură mai umană decât electrocutarea, deşi durează infinit mai mult.
„Trebuia să mă transform în cineva care ia viaţa. Transformarea aceasta mă amorţea vreo trei săptămâni”, explică Givens.
El spune că îi înţelege prea bine pe cei care i-au luat viaţa săptămâna trecută lui Troy Davis. (Citeşte aici mai multe despre povestea lui Davis, un bărbat condamnat la moarte pentru că a omorât un poliţist, în anii ’80. În anii cât a fost judecat cazul, Davis a susţinut că este nevinovat.)
Amorţeala călăului creşte în intensitate cu cât cazul este mai mediatizat, arată călăul şi evocă un caz celebru, în care el şi-a făcut datoria: executarea fraţilor Briley, care, la mijlocul anilor ’80, au omorât cel puţin 11 oameni. (Citiţi aici mai multe informaţii despre cazul celor trei fraţi Briley.)
Totuşi, când letargia trece, călăul este obligat să înfrunte realitatea: a luat o viaţă. Iar în cazul deţinuţilor ca Davis, care îşi susţin nevinovăţia până în clipa morţii, rămâne întotdeauna îndoiala. Singura certitudine este că pedeapsa este irevocabilă.
„Iei o viaţă nevinovată; asta înseamnă că am comis o crimă„, spune Givens.
Până la urmă, sistemul nu este infailibil. Între 1973 şi 2010, 138 persoane au fost exonerate după moarte, potrivit Centrului de Informare privind Pedeapsa cu moartea.
În timp ce procurorii, juraţii şi judecătorii au avut un cuvânt de spus în soarta condamnatului, călăii nu ştiu nimic despre condamnat sau despre proces. „Tu nu asişti la proces. Nu ştii nimic despre el”, explică el.
În toate cele 62 de cazuri executate de Givens, pe certificatul de deces al deţinuţilor scrie: „omucidere”. „Cum poţi să uiţi aşa ceva?”, spune bărbatul.
În urmă cu 11 ani, Jerry Givens a încetat să mai fie călău, după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru sperjur şi spălare de bani. Deşi a pledat „nevinovat”, tot şi-a ispăşit pedeapsa. Acum este şofer de camion, însă îşi aminteşte în fiecare zi de fosta lui slujbă. „De fiecare dată când o persoană este condamnată la moarte, îmi revin în minte vremurile în care eu eram călău. Este în natura umană”.
Printre cei care luptă pentru abolirea pedepsei cu moartea în Statele Unite, se numără nu numai călăi, dar şi gardienii care conduc deţinuţii spre camera de execuţie, mai scrie Newsweek.
Jeanne Woodford a lucrat la penitenciarul San Quentin, din California. Ea a asistat la patru execuţii, printre care şi la cea a lui Manuel Babbit, un veteran de război din Vietnam, care a omorât o femeie de 78 de ani, într-un jaf, în anii ’80. (Citeşte cazul lui Babbit aici.)
„Trebuie să pari sigur pe tine, trebuie te porţi normal. Încerci să-ţi spui că asta e legea„, explică fosta agentă. Totuşi, Woodford spune că nu a înţeles niciodată „de ce trebuie să omori pe cineva ca să compensezi moartea altcuiva”.
În plus, ea arată şi că pedeapsa capitală este extrem de costisitoaare pentru buget: statul a cheltuit 4 miliarde de dolari să execute 13 deţinuţi între 1992 şi 2006, fonduri care, în opinia ei, ar fi putut fi folosite pentru a suplimenta numărul poliţiştilor din sistem. Aproape jumătate din crimele săvârşite în California rămân nerezolvate până în prezent.
Între timp, călăii din 36 de state nu au de ales decât să se supună legii. În 5 octombrie, în statul Georgia, un alt om va fi executat: Marcus Ray Johnson, pentru omorârea unei femei, în 1994.
Jerry Givens spune că se refugiază în credinţă, încercând să nu imite gestul unora din predecesorii lui. În 1929, călăul John Hulbert s-a împuşcat, spunând „m-am săturat să omor oameni”, iar, în 1990, Dow Hover s-a asfixiat cu monoxid de carbon.
În 2011, 58 de ţări din întreaga lume folosesc încă pedeapsa cu moartea, 96 au abolit-o, în nouă state, este permisă în circumstanţe extraordinare, iar, în 34, nu a mai fost folosită de peste zece ani, arată un raport al organizaţiei Amnesty International. Puteţi citi aici mai multe informaţii despre pedeapsa cu moarte în diferite state ale lumii.
