Judecaţi în stare de libertate şi transferaţi pe posturi călduţe. Aceasta este soarta foştilor şefi de la Exploatarea Minieră Petrila, despre care anchetatorii spun că se fac vinovaţi de tragedia produsă în data de 15 noiembrie 2008. Rudele minerilor ucişi în cele două explozii consecutive nu înţeleg cum de este posibil acest lucru şi de ce în cazul acestui accident cu consecinţe tragice urmările nu sunt la fel de drastice ca şi la Maternitatea de la Giuleşti.
Foştii şefi de la Mina Petrila, aflaţi în funcţii în momentul producerii tragediei sunt bine, iar procesul înaintează în ritm de melc, cu multe amânări şi tergiversări. În dosarul accidentului de la Petrila din 15 noiembrie 2008, în care şi-au pierdut viaţa 13 persoane iar alte 15 au fost rănite, fostul director al minei Petrila Aurelian Necula, împreună cu Gheorghe Roşu, fost inginer şef cu securitatea şi sănătatea în muncă şi Ştefan Dan Ungur, fostul şef al sectorului aeraj şi şef al staţiei de salvare minieră a aceleiaşi exploatări, sunt învinuiţi de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi de nerespectarea normelor de protecţia muncii.
Trimişi la moarte sigură
Procurorii care au instrumentat cazul au stabilit că cei 13 mineri şi salvatori care au murit în subteranele Exploatării Miniere Petrila au fost trimişi la moarte sigură de conducerea minei. Rudele celor morţi în cumplitul accident speră ca Justiţia să facă dreptate, iar vinovaţii să plătească, însă nu sunt convinşi că acest lucru se va întâmpla. Şi asta pentru că persoanele considerate vinovate de către anchetatori sunt în continuare pe funcţii călduţe. Astfel, fostul director al EM Petrila, Aurelian Necula lucrează direct cu salvatorii minieri care au supravieţuit tragediei. A fost transferat la Salvamin şi este adjunct al staţiei de salvare minieră. Gheorghe Roşu, fost inginer şef securitate minieră a fost mutat în CNH, unde lucrează la Serviciul control urmărire producţie. Doar Ştefan Dan Ungur a ieşit din sistem, după ce a fost concediat în primăvara acestui an şi a beneficiat de salarii compensatorii. Rudele minerilor morţi în accident nu înţeleg de ce procesul, care a fost strămutat la Târgu Jiu, merge atât de greu, iar măsurile nu sunt atât de drastice ca la Maternitatea de la Giuleşti. „De ce la Giuleşti s-a putut şi la noi nu? Acolo a fost deja reţinută o asistentă pentru moartea copilaşilor, iar aici foştii şefi sunt bine – mersi şi tot amână judecata cu tot felul de motive. După aproape doi ani de la accident nu mai avem prea multe speranţe că se face dreptate. Copilaşii noştri putrezesc în pământ, iar ei sunt tot şefi. Uitaţi-vă la Necula, a ajuns să instruiască salvatorii”, spune îndurerată mama unuia dintre ortacii ucişi de exploziile devastatoare.
