Protestul poştaşilor s-a încheiat, iar activitatea în oficii va reveni la normal. În urma înţelegerii dintre reprezentanţii Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) şi conducerea Poștei Române, angajaţii companiei vor primi o creștere salarială de 80 de lei brut/angajat și bonuri de masă de 11,5 lei
Poștașii vor beneficia, începând cu 1 ianuarie 2017, de o creștere salarială de 80 de lei brut/angajat și tichete de masă în valoare de 11,50 lei/zi, mai mari cu 2,5 lei decât în prezent, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Poștei Române, conducerea Poștei Române și reprezentanții SLPR au agreat, luni, schema de majorare a salariilor poștașilor, cu aplicare de la 1 ianuarie 2017.
„În cadrul negocierilor s-a convenit acordarea de tichete de masă la valoarea nominală a tichetului de 11,50 lei/zi, față de valoarea actuală de 9 lei, după intrarea în vigoare a actului normativ care prevede majorarea valorii nominale a tichetelor de masă. Suplimentar, s-a stabilit acordarea unei creșteri salariale de 80 de lei brut/angajat. Această schemă de majorare a urmărit principiile echității sociale, vizând angajații cu cele mai mici venituri. Ea a fost agreată în contextul continuării planului de optimizare a personalului, care va duce la o structură mai eficientă în zona administrativă. Ca urmare a celor convenite luni între conducerea Poștei Române și partenerii sociali, conflictul de muncă va înceta, iar activitatea poștală va reveni la normali”, se arată în comunicatul Poștei Române.
Totodată, compania își cere scuze faţă de clienţi şi parteneri pentru situația creată și îi asigură că operatorul național de servicii poștale își va respecta toate obligațiile impuse prin lege și asumate în relația cu clienții.