4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialPompierii militari intervin în comuna Mihăileni din Botoşani, afectată de o furtună...

Pompierii militari intervin în comuna Mihăileni din Botoşani, afectată de o furtună puternică

20 de pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi intervin în sprijinul populaţiei din satul Sinăuţi, comuna Mihăileni, localitate afectată de o furtună puternică în noaptea de duminică spre luni, informează Agerpres

În vederea evaluării efectelor produse şi coordonării acţiunilor de intervenţie, la faţa locului s-au deplasat prefectul judeţului, Dan Nechifor, şi inspectorul şef al ISU Botoşani, col. Mihail Cristian Amarandei. 

„Pompierii intervin, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mihăileni, pentru înlăturarea arborilor, a crengilor sau a bucăţilor de acoperiş de pe conductorii electrici, căile de acces şi diferite construcţii’, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. 

Potrivit unei prime estimări, după furtuna puternică au fost afectate 15 gospodării. Vântul a distrus parţial acoperişurile unor locuinţe şi anexe gospodăreşti, a smuls copaci din pământ şi a distrus garduri şi culturi agricole. 

De asemenea, o casă nu mai poate fi locuită, întrucât acoperişul a fost distrus şi a fost afectată şi structura de rezistenţă. Familia va locui temporar într-o construcţie uşoară din elemente modulare, pusă la dispoziţie de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. 

Cele mai citite

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

Referendum în București: Care sunt cele trei întrebări esențiale la care ar trebui să răspundă locuitorii Capitalei

Pe 24 noiembrie, bucureștenii votează nu doar pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, ci și la referendumul inițiat de primarul general Nicușor Dan. Cele trei...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă