UPDATE Tribunalul Bucureşti a decis, marţi seară, arestarea preventivă pentru 29 de zile a autorului atacului armat de la un salon de cosmetică din Dorobanţi, Gheorghe Vlădan, pentru omor calificat şi deosebit de grav şi pentru tentativă la această faptă. Citeşte mai multe aici.
UPDATE Şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, a dispus, marţi dimineaţă, verificări privind modul de soluţionare a plângerilor depuse împotriva agentului Gheorghe Vlădan, precum şi a modului în care acesta a obţinut autorizaţia pentru armă, cu care a deschis focul în coaforul din Dorobanţi. Citeşte mai multe aici.
Poliţişti ai Secţiei 14 Bucureşti sunt cercetaţi disciplinar în urma atacului armat din Dorobanţi, întrucât Florina Vlădan a făcut plângere împotriva soţului său, precizând că acesta deţine armă de foc, însă nu s-a urgentat soluţionarea reclamaţiei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
În 1 martie, Florina Vlădan l-a reclamat pe soţul său la Secţia 14 Poliţie, pentru comportament agresiv.
Anterior, Gheorghe Vlădan a fost reclamat de câteva ori de vecini, iar lumea l-ar fi cunoscut ca un bărbat recalcitrant, ceea ce impunea o verificare mai atentă a cazului.
Prim-adjunctul procurorului general al României, Marius Iacob, a susţinut că agentul de poliţie Gheorghe Vlădan a fost reclamat la Poliţie de un vecin pentru probleme de convieţuire în imobil şi de soţia sa, Florina, care a depus plângere în 1 martie 2012, pentru comportament agresiv.
Potrivit procurorului Marius Iacob, în 2011 au fost formulate trei plângeri împotriva poliţistului din partea unui vecin, în legătură cu convieţuirea în clădire, o altă plângere a fost făcută în 1 martie de soţia agentului pentru comportament agresiv.
Autorul atacului armat de luni de la coaforul din zona complexului Perla din Capitală, agentul de poliţie Gheorghe Vlădan, a fost acuzat în 2005, de ameninţare, insultă şi loviri sau alte violenţe, instanţele de judecată dispunând achitarea aceastuia la fond şi recurs.
Gheorghe Vlădan se afla în proces de divorţ cu soţia sa, Florina, primul termen de judecată fiind stabilit pentru miercuri, 7 martie.
În cursul zilei de luni, bărbatul a venit de mai multe ori la coafor, soţia sa cerându-i s-o lase în pace, potrivit angajatelor unităţii.
La ora 17.30, bărbatul a intrat în coafor şi a împuşcat-o pe casiera unităţii, apoi pe soţia sa, după care a tras în restul oamenilor ce se aflau acolo. Două dintre persoane au murit, iar alte şase se află în spital.