Cioloș are o fereastră de oportunitate cum puține au fost până acum, pe care trebuie să o speculeze cât mai rapid, tocmai pentru că interesul major al clasei politice este ca el să eșueze.
În săptămâna care a trecut de la votul de învestitură dat Cabinetului Cioloș de majoritatea conjuncturală creată în parlament sub presiunea străzii, partidele și „Brigada Portofel“ din media televizate au scos deja cornițele. La început mai timorate și nesigure, au prins repede glas și acum îndeasă din greu cărbuni în mașinăria de propagandă și linșaj. Guvernul Cioloș este mărunțit zi și noapte, miniștrii sunt luați pe rând la refec, declarațiile sunt răstălmăcite, scornelile pure și dure țin breaking news-urile și crawl-urile, conspiraționita bate recordul. Era de așteptat? Desigur. E prima oară în 25 de ani când partidele sunt obligate să susțină nu un premier tehnocrat, ci un guvern de neafiliați politic, cu doar două excepții notabile: Dâncu și Tobă. Umilința e maximă, iar răzbunarea va fi pe măsură. Motivul e unul simplu: dacă acest cabinet reușește, partidele, așa cum sunt ele acum, vor fi terminate. Opinia publică va recepta corect semnalul și va fi confirmată în așteptările și idiosincraziile ei. Deci, Guvernul Cioloș trebuie cu orice preț împiedicat să reușească, fie și punctual! Pentru că, altfel, partidele vor fi forțate să iasă pe scenă în alegeri cu figuri noi, de calibru profesional și de integritate, extrase din afara propriului sistem de găști. Or, asta ar însemna destructurarea partidelor, abdicarea de la principiile și sistemul în virtutea cărora funcționează și există de peste 25 de ani. Înseamnă reformă, cuvântul acela hulit, aruncat în derizoriu și tocit de prea multă folosire ipocrită. Dacă Cioloș eșuează, demonstrația este făcută, iar partidele se vor simți eliberate de orice presiune. Își vor râde satisfăcute în barbă.